Fulg de nea

Vine Moș Nicolae!

Lansare de carte

Vă invit marți, 6 noiembrie 2018, ora 17,00 la lansarea volumelor 

Anotimpul păpușilor (poezie)

Când totul era verde (roman)

la Complexul Muzeal "Iulian Antonescu", Bacău

str. 9 Mai, nr. 7

O seară dedicată literaturii! 

 

Poți comanda cartea!

Poem pentru Sorina

Sorina a plecat Acasă…

O mare de flori și lumânări a petrecut-o la plecare

Din Filocalii literele se topesc în cuvinte de tihnă,

Se așază poemele în trepte de lumină

Pentru cea care le-a dat viață,

De pe peretele bisericii ne privește apostolul Pavel

Sprijinindu-se în sabie,

Trecerea pe aici e vremelnică, ne spune,

Sorina a știut mereu acest lucru

Și cuvântul i-a fost blând și folositor

Rămânem o vreme 

Să ne purtăm unii altora poverile,

Larma zilei de august se stinge încet

Într-o rugăciune,

Cuvintele multe nu-și au rostul,

Sorina a plecat Acasă!

(In memoriam Sorina Munteanu - 07.07.1975 - 13.08.2018)

Când totul era verde, Editura Limes, 2018

"M-am născut pe 4 iulie 1938. Născută pe 4 iulie. În zodia racului. Pe atunci era o zi ca oricare alta. Pentru mine era ziua în care am ajuns să fiu o fărâmă de suflet care să schimbe ceva din istoria locului. Puțin. Infinit de puțin. Dar atât de important!

M-am născut într-o familie în care alți copii erau deja născuți. Eu doar repetam ceva ce părinții mei știau deja. Nu era emoția primului născut. Nici emoția primei fete născute. Părinții mei aveau și fete și băieți. Eu am fost totuși fata cea mai mică. Și nu m-am mulțumit cu acest titlu. Am vrut să cresc în ochii părinților și în ochii lumii. Am luat din lumina locului și am visat până dincolo de orizont.

Am făcut tot ceea ce trebuia să fac. Mi-am primit viața pe umeri ca pe un dar și l-am înmulțit. Am trecut prin viață firesc, simplu, așa cum treci prin ploaie sau prin vânt, fără să-mi feresc ochii, fără să-mi feresc inima. Mi-am înmulțit trăirile ascunzând o parte din dealul verde al Hemeieniului în sufletul meu, pentru totdeauna. L-am părăsit într-o zi, pentru a mă reîntoarce noaptea prin somn, ori de câte ori îmi va fi fost dor de pașii mei de copil într-o lume pe care am învățat-o din mers."

 

Pentru comenzi apăsați aici!

Castelul fără vampiri/Bran/2018

Cu Tincuța în „Castelul cu povești”

 Scriitoarea băcăuană Tincuța Horonceanu Bernevic a participat la prima ediție a Concursului Național de Literatură pentru Copii și Adolescenți, organizat de Compania de Administrare a Domeniului Bran, cu o povestioară în sprințare și spirituale versuri, intitulată „Castelul fără vampiri”. Pentru care a obținut Marele Premiu, conferit de un exigent juriu de profesioniști. Năstrușnica ei istorioară  a apărut și în volumul „Castelul cu povești”  (reunind creațiile laureaților concursului), unul foarte reușit din punct de vedere grafic, aspect de care s-a ocupat, cu talent și dăruire, Silvia Mihăilescu.

Scrisul pentru copii nu este unul ușor, dar Tincuța a surmontat toate dificultățile, dând dovadă de fantezie și umor. Ea și-a imaginat un personaj, și anume pe vampirelul Mocotică, din al cărui monolog aflăm că micuțul e foarte trist, ducând o viață grea, în singurătate. Și asta numai din pricină că așa a fost desenat de un băiat fără talent, care l-a făcut „cam șui”, păros, cu un cap mare, și cu colți ieșiți în exterior. Numai că asta-i doar o imagine mincinoasă, el fiind, de fapt, o micuță făptură inofensivă- e murdar la gură, dar nu de sânge, ci de suc de sfeclă sau nectar (alimente sănătoase!). Mocotică se plânge că nu e „adevărat”, și caută cu disperare o fată talentată care să facă un alt desen, și să-l repare. Așa intră în scenă o fetiță chirurg, ea expunându-și părerile și planurile tot într-un monolog. Ea îl va transforma pe Mocotică într-un  nou personaj, unul cu înfățișare plăcută, semănând cu Tinker Bell, dar având și niște micuțe aripi străvezii. E un fel de „zânel”, arătare ciudățică, ambiguuă, și care ajunge în buzunarul unui băiețel. Pentru că, oricum, nu era decât un desen, vampirii neexistând în realitate.

Adoptând o formulă teatrală, dinamică, Tincuța Horonceanu Bernevic își cucerește cititorii cu această micuță și savuroasă poveste. În care e vorba despre puterea transfiguratoare a artei și poveștilor (din cele cu tâlc, cu învățăminte, cu morală), fiindcă nimeni nu crește frumos fără  basme și povești.

 Carmen Mihalache
 (Deșteptarea, iulie, 2018)