Dacă nu poți vorbi cu copiii tăi despre Dumnezeu, atunci vorbește cu Dumnezeu despre copiii tăi! (părintele Arsenie Boca)

vineri, 13 iulie 2012

Noapte bună



Noapte bună, noapte bună,
Păsări, nori, şi ţie, lună!
Vise albe şi pufoase
Printre gene somnoroase!
Vântule, fugi la culcare!
Şi voi, gâze din cărare,
Ce mai staţi? Pătuţu-aşteaptă!
Nicio glumă, nicio şoaptă,
Şşşş, somnicul vine, hai,
Lin, uşor, te poartă-n rai!
Ce cânţi greier de tăciune?
Nu cânt! Spun o rugăciune!

Nor Pufos


Nor Pufos, purtat de vânt,
Tot priveşte-nspre pământ,
Şi ne dăruieşte-n joacă,
Fericit, prima băltoacă!
Ce-ai făcut? întreb firesc!
Vreau şi eu să m-oglindesc!
Se alintă Nor Pufos,
Şi, zâmbind, priveşte-n jos!

 foto: http://4.bp.blogspot.com/-y7bH08EiCjU/TZQleawXJdI/AAAAAAAAHHg/uWpaCucJECg/s1600/11.+DSC_0516.JPG

joi, 12 iulie 2012

Prietenul


Eu n-am fraţi, nici surioare,
Ziua toată, când e soare,
Merg pe munte, sus, pe creste,
Şi trăiesc ca-ntr-o poveste!

În excursii singurel?
Nicidecum, am un căţel
Vesel, jucăuş, pufos,
Mă-nsoţeşte bucuros.

Şi-n rucsac, la fiecare,
Am pachetul cu mâncare!
Un prieten bun când ai,
Ziua pare colţ de rai!

 foto:https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhqLcbWK7sbHDnQNS853CTALbvoQDNvMSCJCp_sEy-0-5ZBdtF1OvE0j8au96QbnQIObvLbMSMpTyUWT5zk_KNzNyojhESF3GUWSTZAbHrZLIbSMxa-z9jByC5yJWbtmeIT4KS7PcVPfcAe/s1600/dog_caine.jpg

miercuri, 11 iulie 2012

Zâna-fluture


Dintr-o rază de lumină
Strecurată în grădină
Printr-un nor ca de clăbuc,
Pe o frunză de la nuc,
S-a ivit aşa, deodată,
O făptură minunată!
Mi s-a prezentat: Sunt zână!
Şi mi-a-ntins aşa o mână,
O mânuţă mititică,
N-am putut s-o strâng, de frică!
Era chiar o zână vie,
Nu era o jucărie,
Avea aripi străvezii,
Cum se spune-n poezii!
Şi zâmbea, era frumoasă,
Şi am vrut s-o iau acasă!
Însă, n-a putut să vină
C-avea grijă de grădină!

 foto: https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj-CfAuKlLy5E1a7wLoMpBFGC0_9J9I9UKZmmEI-DnkUAtqX4EF675gcI_BjFt-GYAyzAgn9kfzgzi7-NKtE6kCnx2B5QZZmyV1O9V7MSjLPODq4gfTsiQdpBH0ji1bGHM7PbX2T5jiRjA/s1600/Un-cuvant-plin-de-iubire.jpg

luni, 9 iulie 2012

Cântec pentru puiul de om


Lună nouă,
Lună plină,
Dă-mi o rază
De lumină,
Aurie,
Răsucită,
Poate-n şapte
Împletită.
În cireş,
Un hamac,
Puiului
Ca să-i fac,
Ca atunci
Când e soare,
Doarmă lin,
La răcoare!

 foto: http://adriana-astro.com/wp-content/uploads/2012/04/LUNA-NOUA.jpg

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE UMOR “CONSTANTIN TĂNASE”, EDIŢIA a XXII-a, Vaslui, 8-14 octombrie 2012


CONSILIUL JUDEŢEAN VASLUI
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI VASLUI
CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CONSERVAREA ŞI DIRECŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU CULTURĂ, CULTE
PROMOVAREA CULTURII TRADIŢIONALE, VASLUI ŞI PATRIMONIUL CULTURAL NAŢIONAL, VASLUI
BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ MUZEUL JUDEŢEAN
“NICOLAE MILESCU SPĂTARUL”, VASLUI “ŞTEFAN CEL MARE”, VASLUI
CASA DE CULTURĂ “CONSTANTIN TĂNASE”, VASLUI

FESTIVALUL INTERNAŢIONAL DE UMOR
“CONSTANTIN TĂNASE”, EDIŢIA a XXII-a,
Vaslui, 8-14 octombrie 2012

REGULAMENTUL CONCURSULUI
Biblioteca Judeţeană “Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui anunţă o nouă ediţie a Concursului
de literatură satirico-umoristică organizat în cadrul Festivalului Internaţional de Umor
“Constantin Tănase”.

Concursul îşi propune să descopere, promoveze şi să reunească creatorii de literatură satirico-umoristică de pretutindeni.

Juriul va fi format din scriitori, personalităţi ale culturii şi artei, reprezentanţi ai instituţiilor
organizatoare. Pentru lucrările valoroase se vor acorda premii consistente şi diplome.

Concursul se desfăşoară pe două secţiuni, după cum urmează:
1.Literatură satirico-umoristică – manuscris
Lucrările prezentate în concurs sub forma manuscrisului, în 4 exemplare, vor respecta regula
clasică a menţionării unui motto pe fiecare pagină de manuscris, identic cu motto-ul de pe plicul
cuprinzând datele personale ale autorului. De regulă, pentru a oferi juriului imaginea de ansamblu
asupra genurilor şi domeniilor abordate de autor, acestea vor fi prezentate în cel mult 20 de pagini
tehnoredactate / dactilografiate la două rânduri. Nerespectarea regulii celor 4 exemplare conduce la excluderea din concurs, conform deciziei organizatorilor.

În fiecare plic, purtând motto-ul ales de către autor, vor fi prezentate datele personale şi alte
aspecte pe care acesta le consideră necesare prezentării competitorilor în momentul premierii.

Juriul impune prezentarea de către fiecare concurent a cel puţin trei genuri literare diferite
(spre exemplu, alături de epigramă se vor regăsi fie rondelul, sonetul, schiţa, scenariul etc.)


Concurenţii au obligaţia de a respecta următoarele cerinţe:
I -pentru epigramă:
O temă naţională cu rimă impusă:

GREŞEALA – PROSTEALA TRIBUNALE – VERTICALE
INSOLENŢĂ – COINCIDENŢĂ SUSPIN -FESTIN
O temă locală vasluiană cu rimă impusă:
ESTIMARE – IMITARE VEGETALE – CRIMINALE
JUDEŢEAN – SUVERAN DEMENŢĂ -URGENŢĂ

II -un catren despre Vaslui

III -pentru celelalte genuri literare teme alese de către concurenţi

Juriul nu impune cutume editoriale de niciun fel, calitatea de membru al unei asociaţii sau
uniuni de creaţie neavând nicio influenţă privind punctarea lucrărilor.
Manuscrisele trebuie să ajungă la Vaslui, la Biblioteca Judeţeană “Nicolae Milescu Spătarul”
Vaslui, str. Hagi Chiriac, Nr. 2, cod. 730129, până la data de 01.09.2012.

2.Salonul concurs al cărţii umoristice

Conform regulamentului, în acest concurs pot participa toate lucrările de gen apărute în
intervalul 2010-2012. Vor intra în atenţia juriului numai cărţile trimise expres pentru acest scop.
Fiecare volum propus pentru salonul -concurs va fi trimis obligatoriu în 3 (trei) exemplare ce
vor îmbogăţi colecţia Bibliotecii Judeţene “Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui.
Volumele trebuie să ajungă la Vaslui, la Biblioteca Judeţeană “Nicolae Milescu Spătarul”
Vaslui, str. Hagi Chiriac, Nr. 2, cod. 730129, până la data de 01.09.2012.
La salonul -concurs, juriul va acorda premiile şi trofeele specifice Festivalului, urmând ca
laureaţii să fie anunţaţi în timp util asupra datelor privind prezenţa la Vaslui.

Relaţii suplimentare în acest demers se pot obţine la telefon: 0235/313767;
0372/778253; 0725/216399.

DIRECTOR,

prof. Voicu Gelu Bichineţ



Vară cu fluturi albaştri


Dimineaţa, pe răcoare,
Iarba-i în hăinuţă nouă:
Flori albastre de cicoare,
Fluturi mari, pudraţi de rouă.

Un decor plin de magie
Pentr-o nuntă din poveşti,
Draga mea copilărie,
Spune-mi, oare, unde eşti?

Fluturi-miri pierduţi în soare,
Păpădii plutind în vânt,
Basme-ascunse-n orice floare,
Voie bună pe pământ!

foto: http://i260.photobucket.com/albums/ii4/alinamatcontrast/0019.gif


sâmbătă, 7 iulie 2012

Joc-concurs de poezie LES ADEX

Asociaţia LES ADEX organizează un joc-concurs de poezie pe tema "L'empreinte" adresat tuturor poeţilor care se exprimă în limba franceză. Fiecare autor poate să trimită un singur text, cu cel mult 16 versuri, până la data de 1 septembrie 2012.

Adrese:

Madame Joëlle Leclercq,
35 Rue des Acacias,
60150 COUDUN

sau

pe email la: info@lesadex.com

Alte informaţii pe http://www.lesadex.com/

miercuri, 4 iulie 2012

De ziua mamei


Aș ruga să-ți cânte vântul,
Răcorind astfel, pământul.
Trei steluțe de pe cer
Ți le-aș prinde-n colier.

Flori ți-aș da, grădina-ntreagă!
Dar eu știu măicuță dragă,
Inima-ți rămâne vie,
Doar c-un strop de bucurie,

Când ne adunăm în prag
Să-ți cântăm în cor, cu drag,
La mulți ani, și nu ai teamă,
Că tu ești o Super-Mamă!


luni, 2 iulie 2012

Concursul Naţional de Creaţie Literară "NELINIŞTILE MĂRII"- 2012 / (Termen înscriere: 15 august 2012)


 CERCUL MILITAR CONSTANŢA
CENACLUL LITERAR "MIHAIL SADOVEANU"
CONCURSUL NAŢIONAL DE CREAŢIE LITERARĂ "NELINIŞTILE  MĂRII"
Ediţia I, iunie-septembrie 2012
Tema concursului: "Marea şi oamenii ei !"
COMUNICAT
CERCUL MILITAR CONSTANŢA şi CENACLUL LITERAR "MIHAIL SADOVEANU" - organizează în perioada 15.06 - 15.09.2012 Concursul Naţional de Creaţie Literatră "NELINIŞTILE MĂRII", Ediţia I - 2012.

Tema impusă a concursului
"Marea şi oamenii ei !" 
• La fiecare secţiune alături de tema impusă, autorul dispune de o temă liberă.
• Concursul este deschis tuturor creatorilor de gen de pretutindeni, profesionişti sau neprofesionişti, dar care, musai trebuie transmită fascinaţia mării, prin cuvânt şi/sau imagine.

Structura concursului:

• poezie - maximum 15 poezii (10 - tema impusă / 5 - tema liberă);
• poezie umoristică - maximum 10 poezii (5 + 5);
• proză scurtă - la ambele teme câte 3 schiţe - (max. 2 pagini fiecare);
• proză umoristică - idem;
• epigramă - tema impusă: 5 epigrame / tema liberă: 5 epigrame;
• Haiku - tema impusă: 5 haiku / tema liberă: 5 haiku;
• fabulă - tema impusă: 3 fabule / tema liberă: 3 fabule;
• caricatură, grafică - tema impusă: 5 lucrări / tema liberă: 5 lucrări;
fotografie - tema impusă: 5 fotografii (peisaj, portret) / tema liberă: 5 fotografii (peisaj, portret) - format 20/30 cm (A 4);
• pictură – câte o lucrare reprezentativă pentru fiecare temă.

Etapele desfăşurării concursului:

• primirea lucrărilor – până la data de 15.08.2012
jurizarea şi stabilirea câştigătorilor – 15.08 - 15.09.2012;
• festivitatea de premiere şi gala laureaţilor – joi, 20 septembrie 2012, orele 17.00, la Cercul Militar Constanţa.

• Participanţii se pot înscrie la una sau mai multe secţiuni.
• Textele vor fi redactate în Word, format New Times Roman 14, A4 la 1,5 rânduri, obligatoriu cu diacritice.
• Lucrările vor fi însoţite de un CV care va cuprinde, obligatoriu adresele de corespondenţă (domiciliul, e-mail, nr. de telefon) şi o fotografie (format carte poştală) în JPEG şi eventualul palmares literar.
• Toate creaţiile trimise pentru concurs trebuie să fie inedite, nepublicate şi să nu fi fost premiate la alte concursuri de gen.
• Trimiterea va conţine lucrările în 3 exemplare (pentru secţiunile de creaţie literară) şi 1 exemplar (pentru secţiunile pictură, caricatură şi fotografie), precum şi un plic sigilat, care va conţine, la rândul lui, datele de identificare ale concurentului.
• Fiecare lucrare va fi însoţită de un motto de identificare, motto ce se va regăsi şi pe plicul sigilat.
• Creatorii care participă la mai multe secţiuni vor trimite lucrările separat, pentru fiecare secţiune, cu motto-uri diferite, pe secţiune.

• Vom confirma primirea textelor imediat ce acestea ne-au parvenit.
• Lucrările trimise la concurs nu se returnează.

• Lucrările pot fi trimise în format electronic la adresa de e-mail:
tase274@yahoo.com , ori pe CD/DVD la adresa: Cercul Militar Constanţa, str. Traian nr. 29, cod poştal 900473, Constanţa - (tel. 0241 611271 sau 0723 323544) .

Premiile ce se vor acorda:

• 
Premiul I, II, III - la fiecare secţiune
Marele Premiu al concursului

• Lucrările celor nominalizaţi la premii vor fi prezentate în spectacolul de gală cu ocazia festivităţii de premiere. (Rezultatele finale ale concursului vor fi postate pe blogul cenaclului: http://www.cenaclulliterarmihailsadoveanu.blogspot.ro/ ).

• Picturile, fotografiile şi caricaturile/grafica premiate - vor face obiectul unei expoziţii organizate la Cercul Militar Constanţa, în cursul lunii august, cu ocazia Zilei Marinei Române 2012.

Juriul:

• Componenţa juriului se va stabili în funcţie de secţiunile de concurs şi va include personalităţi ale artei şi culturii locale şi naţionale.


• Evaluarea creaţiilor trimise se va face independent de către fiecare membru al juriului, rezultatul final fiind cel conform mediei obţinute. În cazul unor situaţii de egalitate de punctaj, juriul, împreună cu organizatorii, îşi rezervă dreptul de a institui şi alte premii decât cele anunţate în prezentul regulament sau, în funcţie de valoarea lucrărilor, să nu acorde sau să redistribuie unele premii.


• Pentru concurenţii care participă la două sau mai multe secţiuni din concurs şi ale căror creaţii sunt evaluate cu note care îi plasează pe podium, se va acorda un singur premiu, cel mai mare, evident, pentru cea mai bună creaţie.

• Câştigătorii
vor fi anunţaţi din timp pentru a participa la festivitatea de premiere, urmând să confirme prezenţa.
 DORIM SUCCES TUTUROR PARTICIPANŢILOR !

SEFUL CERCULUI MILITAR CONSTANTA
Mm1
drd. Liviu TANASE