Două cărți de poezie, o singură autoare - Tincuța Horonceanu Bernevic Un pelerinaj plin de poezie

Volumul Atunci nimeni nu s-a tocmit (Florești, Cluj, Ed. Limes, 2024) nu este primul experiment poetic religios al scriitoarei Tincuța Horonceanu Bernevic. Scriitoare prolifică, având la activ peste 15 cărți publicate, de diferite genuri (poezie, proză scurtă, roman, literatură pentru copii), avea să publice în 2021, la aceeași editură Limes, volumul Imnuri-acatiste pentru copii, o carte cu povestiri duhovnicești scrise în versuri, despre viețile și minunile unor sfinți din calendarul ortodox. Chiar dacă e tot cu filon religios, volumul Atunci nimeni nu s-a tocmit e foarte diferit de Imnuri-acatiste pentru copii. Nu doar prin faptul că de data aceasta ne întâlnim cu poezie reflexivă, redată în vers alb, adresată în special cititorilor adulți. Individualitatea acestui volum constă în chiar sursa de inspirație: un pelerinaj în Țara Sfântă. Astfel, au rezultat peste 80 de pagini de poezie profundă (menționăm că volumul este bilingv, Alexandra Avram semnând traducerea în engleză), de foarte bună calitate literară și duhovnicească. De multe ori m-am gândit că există asemănări între poezia religioasă și poezia pentru copii: par ușor de scris, dar de fapt sunt genuri dificile, care nu pot fi abordate decât de cei mai aleși scriitori. Pe lângă sensibilitate, cultură generală solidă, stăpânirea tehnicii poetice, vocabularul bogat, diversitatea ideilor, mai e nevoie de sinceritate și de ceva indicibil, preaplin de inimă ar putea întrucâtva sugera acea inefabilă și rară calitate. Iar Tincuța Horonceanu Bernevic a demonstrat deja că dispune de aceste date, așadar Atunci nimeni nu s-a tocmit nu este o surpriză, ci o confirmare. Toate poemele din acest volum au ca principal filtru Cuvântul din Evanghelii. Desigur că autoarea relatează preponderent experiențe duhovnicești personale, dar se raportează permanent la Învățăturile Mântuitorului Iisus Hristos. Ea reconstituie, într-un mod frisonant, odată cu etapele pelerinajului, cele mai importante evenimente din istoria creștinismului, aducând în actualitate povestea ancestrală, fie prin referințe autobiografice, fie prin referințe generale la istoria umanității. Copleșitor este amplul poem Via Dolorosa, alcătuit din paisprezece fragmente, ilustrând, după cum anticipează titlul, drumul plin de suferințe urmat de Domnul Iisus Hristos, cu Crucea pe umeri, de la pretoriu (unde a fost emisă sentința de condamnare la moarte), până la Golgota, locul unde a fost răstignit. Cităm parțial fragmentul XII: „se apropie furtuna / temătorii fug de întunericul de afară / întunericul dinăuntru era dens ca o smoală lichidă / dar nu i-a speriat / Maria privește cum / Își dă duhul în brațele Tatălui”. Ghenizaret, Arderi, Zidul Plângerii ș.a. surprind tainice momente de reculegere, în alternanță cu lupte duhovnicești care, atunci când sunt câștigate, fac posibilă capacitatea de transfigurare: „Păstrăm liniștea și ne strecurăm în piața largă / la gât purtăm cruciulițe din lemn de măslin / daruri de preț atârnând de un șnur negru / la Zidul Plângerii e Ziua de Șabat / ni se cere să ne ascundem crucile / umbrele își caută drumul / nu știm cine este Iisus / obosim când nu vrem să-I știm Răstignirea / liniștea e o decorațiune purtată la vedere / vântul se strecoară printre oameni / și-i împacă unii cu alții”. Titlul volumului este dat de ultimul vers al poemului Învierea lui Lazăr, un poem minimalist, în care pe lângă o doză sănătoasă de (auto)ironie, se strecoară o lecție despre cum sufletul nu poate fi redus la materie: „Lazăre scoală / se aude o voce clară / și pelerinii coboară în mormântul vechi / să vadă istoria vie / să-i simtă pulsul // eu nu cobor / mă tocmesc pentru suveniruri / fără tact / nu-mi place tocmeala [...] // Lazăre scoală / se aude o voce clară / atunci nimeni nu s-a tocmit”. Promisiunea Luminii se împlinește, iar minunea Învierii este cântată într-un imn în care credința are drept vecinătăți grația și imponderabilul: „Smoc de Lumină venită din cer / pătrunde în Sfântul Mormânt / Dumnezeu se face Lumină și ne atinge pe fiecare / Se împrăștie în jurul Lumii / și Se împarte în flăcărui mici mici / pe pământ și pe ape / prin cer și peste munți”. Cartea Atunci nimeni nu s-a tocmit/Back then nobody haggled, cu o fotografie pe coperta I realizată de autoare în Cetatea Ierusalimului, beneficiază pe coperta a IV-a de girul redutabilului scriitor Adrian Alui Gheorghe, din care decupăm: „Prin atingere de acele simboluri întemeietoare poezia se face rugăciune, o pace adâncă stinge toate războaiele știute și neștiute, inclusiv cele din sufletul fiecăruia. Tincuța Horonceanu-Bernevic reușește să transmită această emoție cu harul care se amplifică acolo unde «setea sufletului» primește picătura binefăcătoare a vieții fără pată și fără sfârșit”. (articol publicat de Violeta Savu în Revista de cultură „Ateneu”, aprilie, 2025)