Lansare de carte – 9 septembrie 2010

http://www.youtube.com/watch?v=_stO06XYsAc

Strigătul ca o punte, poezii, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2010

http://viosavu.ablog.ro/2010-10-04/tincuta-horonceanu-bernevic-strigatul-ca-o-punte.html

În ultimii ani Tincuţa Horonceanu Bernevic s-a impus ca remarcabilă autoare de poezii pentru copii, cărţile „Poezii pentru Tudorel” şi „Zâmbeşte, copilărie!” dispun de graţia şi candoarea care rezonează ideal cu sufletele copiilor. Aceste trăsături care denotă o subţirime sufletească sunt uşor de identificat şi în cartea „Strigătul ca o punte”, apărută recent la Editura Rovimed Publishers Bacău. Volumul de versuri se adresează de data aceasta adulţilor, pe copertă însă este redat un desen simbolic, de o fineţe deosebită, realizat de copilul autoarei.

Strigătul Tincuţei Horonceanu Bernevic este mai ţinut captiv în interior, este „declanşat” în singurătate, în lăuntrul fiinţei, este forma prin care poeta îşi comunică durerea, suferinţa, revolta. Versuri triste sunt marcate de un ţipăt metafizic. Stările de anxietate sunt atenuate de căutările calofile, de momentele în care poeta ni se dezvăluie feminină, gingaşă, calină.

Dominant rămâne sentimentul traumatic al pierderii. Tristeţea este atât de adâncită încât pare a căpăta materialitate, alteori însăşi natura, prin explozii de splendoare, îşi propune scoaterea sufletului din stările excesiv-deprimante: „de atâta tristeţe/ au îmbobocit zarzării”. Melancolia induce stări frisonante, păstrând urme de langoare bacoviană: „O pasăre îmi cântă pe umăr/ străzile latră în ploaie/ sparg alune între dinţi şi tremur/ noaptea umedă ştie că am/ tălpile scorojite”.

Temele fundamentale sunt iubirea (ca manifestare, împlinire erotică dar şi ca absenţă, inclusiv spaima abandonului), timpul, moartea, nostalgia copilăriei, aspiraţia către divinitate. O parte dintre motivele recurente, inima, aripa, zâmbetul, marea, asfinţitul, curcubeul, lacrimile, sunt specifice romantismului. Dar asocierile inedite, contrastante, salvează textele de capcana desuetului. Astfel, inima e atrasă într-o zonă obscură, comparată cu o rochie neagră sau o ciocolată amară, lacrimile sunt „monede de schimb”, amurgul este îndesat în „buzunare roase”, visul circulă în marfare de tren, marea „priveşte vicleană”.

Cu toate că în retorica versurilor sunt şi reminiscenţe tradiţionaliste, iar tonul este adesea elegiac, autoarea apelează cu lejeritate la tehnici care ţin de modernitate. La o lectură atentă, orientările spre neoexpresionism şi biografism sunt recognoscibile. Limbajul uzitat conţine atribute postmoderne, primăvara fiind „on-line”, viscolul de „mâna a doua”, iubitul primeşte din neant „mailuri” şi este „căutat pe google mai des”. Nu întâmplător într-o poezie este invocat Picasso, imagistica poetică deţine caracteristica abstracţionismului. Există un permanent balans între un „aici” (în plan apropiat) şi un „dincolo” (în plan îndepărtat), fragmente aparent disparate se lipesc ca într-un joc de puzzle.

Analizând obiectiv cartea, nu putem trece cu vederea minusurile, poeme bune sunt sufocate de prezenţa celor neconvingătoare, de genul: „Groparul îmi adună oasele/ şi tace/ în lume e frig/ cerul din mine s-a topit/ şi te strig”. Se simte lipsa unui redactor de carte profesionist, care ar fi avut ştiinţa să scoată la suprafaţă şi să evidenţieze poezii de o mare sensibilitate, profunde şi admirabile, ponderea lor cea mai mare aflându-se spre finalul volumului. Reprezentative sunt texte precum „Păpuşile plâng”, „Eu şi îngerul meu” (poem cu inflexiuni soresciene), „Pîrjol” (cu reiterări de mitologie românească), „Lumea lui Tudor” (una dintre poeziile deosebit de impresionante), „Eu sunt” (un poem existenţialist, absurd-ludic, în care se redă un autoportret utilizând exerciţiul dedublării, al detaşării, propriul eu este văzut din exterior), „Despre frumuseţe” (o veritabilă ars poetica), „Mărgele pe aţă” sau „Două jucării”. Dintre acestea, pentru deliciul lecturii redăm integral poemul „Eu sunt”: „Astăzi copii vom învăţa despre flori/ Ele ne înfrumuseţează viaţa/ Soarele intră pe geam şi mă face să râd/ Tu Tincuţa nu ai fost atentă toată ora/ Eu nu sunt Tincuţa/ Eu sunt Omul Invizibil/ Şi râd pentru că voi nu mă vedeţi/ În mine creşte un muzeu cu statui de ceară/ Sunt un custode învelit într-o lacrimă/ Astăzi vom învăţa despre viaţă/ Eu nu ştiu ce e viaţa/ Eu sunt Cenuşăreasa/ Şi-mi aştept iubitul să-i fac clătite/ Nu ştiu ce culori au florile/ Florile au culoarea iubirii/ Eu sunt doar o mamă ducându-şi copilul la împărtăşanie/ Voi copii învăţaţi despre flori şi păsări/ Şi părţi de vorbire/ Inima mea bate într-o altă fereastră”.

Volumul „Strigătul ca o punte” demonstrează că autoarea Tincuţa Horonceanu Bernevic se distinge prin vocea gravă, timbrul obsesiv melancolic, tragismul liric diafan. 

Violeta Savu - redactor la revista Ateneu

Pipo mă învaţă cifrele Caiet-joc pentru copii Autori Crăiţa Georgescu, Tincuţa Horonceanu Bernevic, Editura CD Press, 2009

Petrecerea gâzelor

Într-o zi, lăcusta Cri 

A-nceput a chicoti!

A aflat, pe-nserat, 

Că era un bal mascat!

O furnică mititică-şi 

Cumpărase o mărgică. 

Un brotac, cu un ac, 

Îşi cosea pantofi de lac! 

Un bondar, în zadar, 

Tot spunea că-i toboşar. 

Trei pitici şi-un arici 

Pudrau iarba cu sclipici. 

O albină, în grădină, 

Proba muzica-n surdină. 

Un gândac, cam posac, 

Lenevea într-un hamac.

Mic arcuş, făcut căuş, 

Sforăia un cărăbuş. 

Luna plină, cu lumină, 

Vrea, la bal, şi ea să vină! 

Cer senin, pe deplin, 

Vântul suspina puţin. 

Bal mascat, pe-nserat, 

Gâzele s-au bucurat 

Până-n zori, când pe flori, 

Brumă grea s-a aşezat!

Pictură de Andra Iuliana Ciocârlan

Zâmbeşte, copilărie! Poezii pentru copii, Tincuţa Horonceanu Bernevic, Editura CD Press, 2009

Cartea se poate cumpăra de aici

http://cartisiprieteni.blogspot.com/2010/02/tincuta-horonceanu-bernevic.html

Zâmbeşte, copilărie! Editura CD PRESS, Bucureşti, 2009

 Nu poţi scrie pentru copii „dacă nu ai păstrat, oricât de bine camuflat un sâmbure de copilărie” afirma poeta Ana Blandiana. Literatura pentru copii , neglijată în bună măsură de critici, este dificilă tocmai din acest motiv. Oricât ai vrea, este cu neputinţă să o studiezi prin filtrul criticului. Poveştile, basmele şi versurile pentru copii trebuiesc citite cu inima. Poeziile din cartea „Zâmbeşte, copilărie!”, apărută la Editura "CD Press", Bucureşti, 2009, sub semnătura Tincuţei Horonceanu Bernevic, ne-au introdus într-un univers mirific, un spaţiu al candorilor sufleteşti, al imaginilor viu colorate şi al emoţiilor pure. Sinceritatea infantilă purifică, lumea este minunată privită prin ochi de copii. Fericirea poate fi „un început de rugă” sau o jucărie primită în dar, dragostea bunicii, entuziasmul de a păşi desculţ pe o pajişte înflorită şi acoperită de rouă. Curcubeul este alcătuit din „Bucurii mărunte, surori/ Îmbrăcate în şapte culori/ Ca nişte note pe un portativ fermecat,/ După care învaţă să râdă/ Orice copil supărat!”. Copilul este legat de întreaga natură, de cer şi pământ, de lună şi stele, el înţelege limbajul micilor vietăţi şi poate da suflu de viaţă jucăriilor din pluş. Stelele sunt „dinţişori de lapte/ Aruncaţi în sus, spre noapte!”, un băiat va îndulci marea sărată cu trei bomboane, soarele este partener de joacă iar păpuşa va participa în secret, pitită în ghiozdan, la prima zi de şcoală a unei fetiţe. Fenomene ale naturii sunt explicate cu uşurinţă: ploaia este alcătuită din „picături mici de safire”, „În ninsoarea de lumină,/ Fiecare fulg de nea/ Ţese-o fină broderie/ Din glăscioare de copii,/ Care râd de bucurie!”. Zâna iernii cu o baghetă fermecată transformă grădina „într-o scenă îngheţată”. Nu este uitată cea mai iubită dintre sărbători: Crăciunul. Cu tandreţe, un copil îi scrie un bilet lui Moş Crăciun, îl invită cu drag să-i păşească pragul casei nu pentru a-i aduce păpuşi ci pentru a primi Moşul, de această dată, mici daruri oferite din suflete curate: „Moşule, eu am aflat/ Că la mine n-o să vii!/ Poate că te-am supărat/ Ca atâţia alţi copii.// Te aştept la mine-n prag,/ Nu ca să-mi aduci păpuşi!/ Eu ţi-am împletit cu drag,/ O pereche de mănuşi/ Să te apere de ger,/ Şi de viscol, şi ninsoare,/ Când porneşti la drum, prin cer,/ Şi-i în lume sărbătoare.// Şi aş vrea să ţi le dau/ Chiar în ziua de Ajun,/ Dar de unde să te iau,/ Dragă Moşule Crăciun?// Deci de poţi şi timp găseşti/ Te aştept cu nerăbdare,/ Ştiu că tu chiar ne iubeşti,/ Şi n-ai timp de supărare!// Şi Maria, sora mea/ Ţi-a-mpletit o căciuliţă!/ Pe biletul plin de nea,/ Se semnează: O fetiţă!” Surprinde plăcut în acest volum puterea autoarei de a se adapta la înţelegerea copilului. Temele fundamentale precum natura, jocul, prietenia, dragostea pudică sunt redate într-un limbaj simplu, rafinat şi metaforic. Duioşia, graţia, blândeţea sunt sentimente transmise cu elevaţie sufletească. Fire imaginativă, Tincuţa Horonceanu Bernevic îi determină nu doar pe copii, ci şi pe adulţii receptivi, să viseze cu ochii deschişi. [Revista de cultură Ateneu, octombrie 2009 , Bacău, p. 7]

Copilăria

Copilăria e o ţară fermecată 

În care nu încape cuvântul „niciodată”. 

Lumina scoate sunete de clopoţei 

Atunci când se rătăceşte 

În glasul unor prichindei. 

Dimineţile aleargă prin roua de-argint 

Desculţe şi vesele ca nişte 

Vorbe de-alint. 

Copilăria e o ţară 

Din care pleci 

Atunci când stai încruntat 

Şi în care poţi să rămâi 

Doar cu un zâmbet minunat. 

Te poţi rătăci în nişte raze de soare 

Care îţi gâdilă faţa 

Atunci când la geam apare dimineaţa. 

În această ţară fermecată 

Bucuriile se leagă una de alta, să ştii, 

Şi se-ascund, totdeauna, 

În ochii cuminţi, de copii!

De unde vine primăvara?

Primăvara vine din pământ, 

Trebuie să mă credeţi 

Pe cuvânt! 

Firul subţire 

De ghiocel 

Sună din clopoţel 

Şi adună 

Toate razele de lumină 

La noi în grădină! 

Eu zic că primăvara vine 

Din ochii tăi 

Către mine! 

Şi îndreaptă spre stele 

Zboruri fragile 

De rândunele, 

Ia curcubeie de flori 

Şi le agaţă prin nori, 

Apoi pune lumină, 

Să ştii,

În ochii cuminţi de copii!

Pictură de Andra Iuliana Ciocârlan

Primul vis

Râde puiul când adoarme, 

Nu mai este supărat! 

Iar atunci când se trezeşte 

El îmi spune ce-a visat. 

Ştii, mămică, sus, din soare, 

Multe raze s-au desprins, 

Mă dădeam de-a dura-n iarbă 

Şi chiar Scooby Doo m-a prins!

Brotacul şi limonada

Un brotac, verde-smarald, 

Fiindcă îi era prea cald, 

Şi-ar fi vrut să fac-o baie, 

Îşi dorea un strop de ploaie. 

Soarele-i dogoritor 

Şi pe cer nu-i nici un nor, 

Prea departe este lacul! 

Tot orăcăia brotacul. 

Dar sub vie, e-o terasă, 

Trei pahare stau pe-o masă. 

Vrând mai bine să le vadă, 

A căzut în limonadă!