Dacă nu poți vorbi cu copiii tăi despre Dumnezeu, atunci vorbește cu Dumnezeu despre copiii tăi! (părintele Arsenie Boca)

duminică, 14 iunie 2009

Petrecerea gâzelor

Într-o zi, lăcusta Cri 
A-nceput a chicoti!
A aflat, pe-nserat, 
Că era un bal mascat!
O furnică mititică-şi 
Cumpărase o mărgică. 
Un brotac, cu un ac, 
Îşi cosea pantofi de lac! 
Un bondar, în zadar, 
Tot spunea că-i toboşar. 
Trei pitici şi-un arici 
Pudrau iarba cu sclipici. 
O albină, în grădină, 
Proba muzica-n surdină. 
Un gândac, cam posac, 
Lenevea într-un hamac.
Mic arcuş, făcut căuş, 
Sforăia un cărăbuş. 
Luna plină, cu lumină, 
Vrea, la bal, şi ea să vină! 
Cer senin, pe deplin, 
Vântul suspina puţin. 
Bal mascat, pe-nserat, 
Gâzele s-au bucurat 
Până-n zori, când pe flori, 
Brumă grea s-a aşezat!

Pictură de Andra Iuliana Ciocârlan

sâmbătă, 13 iunie 2009

Zâmbeşte, copilărie! Poezii pentru copii, Tincuţa Horonceanu Bernevic, Editura CD Press, 2009



Cartea se poate cumpăra de aici

http://cartisiprieteni.blogspot.com/2010/02/tincuta-horonceanu-bernevic.html

Zâmbeşte, copilărie! Editura CD PRESS, Bucureşti, 2009

 Nu poţi scrie pentru copii „dacă nu ai păstrat, oricât de bine camuflat un sâmbure de copilărie” afirma poeta Ana Blandiana. Literatura pentru copii , neglijată în bună măsură de critici, este dificilă tocmai din acest motiv. Oricât ai vrea, este cu neputinţă să o studiezi prin filtrul criticului. Poveştile, basmele şi versurile pentru copii trebuiesc citite cu inima. Poeziile din cartea „Zâmbeşte, copilărie!”, apărută la Editura "CD Press", Bucureşti, 2009, sub semnătura Tincuţei Horonceanu Bernevic, ne-au introdus într-un univers mirific, un spaţiu al candorilor sufleteşti, al imaginilor viu colorate şi al emoţiilor pure. Sinceritatea infantilă purifică, lumea este minunată privită prin ochi de copii. Fericirea poate fi „un început de rugă” sau o jucărie primită în dar, dragostea bunicii, entuziasmul de a păşi desculţ pe o pajişte înflorită şi acoperită de rouă. Curcubeul este alcătuit din „Bucurii mărunte, surori/ Îmbrăcate în şapte culori/ Ca nişte note pe un portativ fermecat,/ După care învaţă să râdă/ Orice copil supărat!”. Copilul este legat de întreaga natură, de cer şi pământ, de lună şi stele, el înţelege limbajul micilor vietăţi şi poate da suflu de viaţă jucăriilor din pluş. Stelele sunt „dinţişori de lapte/ Aruncaţi în sus, spre noapte!”, un băiat va îndulci marea sărată cu trei bomboane, soarele este partener de joacă iar păpuşa va participa în secret, pitită în ghiozdan, la prima zi de şcoală a unei fetiţe. Fenomene ale naturii sunt explicate cu uşurinţă: ploaia este alcătuită din „picături mici de safire”, „În ninsoarea de lumină,/ Fiecare fulg de nea/ Ţese-o fină broderie/ Din glăscioare de copii,/ Care râd de bucurie!”. Zâna iernii cu o baghetă fermecată transformă grădina „într-o scenă îngheţată”. Nu este uitată cea mai iubită dintre sărbători: Crăciunul. Cu tandreţe, un copil îi scrie un bilet lui Moş Crăciun, îl invită cu drag să-i păşească pragul casei nu pentru a-i aduce păpuşi ci pentru a primi Moşul, de această dată, mici daruri oferite din suflete curate: „Moşule, eu am aflat/ Că la mine n-o să vii!/ Poate că te-am supărat/ Ca atâţia alţi copii.// Te aştept la mine-n prag,/ Nu ca să-mi aduci păpuşi!/ Eu ţi-am împletit cu drag,/ O pereche de mănuşi/ Să te apere de ger,/ Şi de viscol, şi ninsoare,/ Când porneşti la drum, prin cer,/ Şi-i în lume sărbătoare.// Şi aş vrea să ţi le dau/ Chiar în ziua de Ajun,/ Dar de unde să te iau,/ Dragă Moşule Crăciun?// Deci de poţi şi timp găseşti/ Te aştept cu nerăbdare,/ Ştiu că tu chiar ne iubeşti,/ Şi n-ai timp de supărare!// Şi Maria, sora mea/ Ţi-a-mpletit o căciuliţă!/ Pe biletul plin de nea,/ Se semnează: O fetiţă!” Surprinde plăcut în acest volum puterea autoarei de a se adapta la înţelegerea copilului. Temele fundamentale precum natura, jocul, prietenia, dragostea pudică sunt redate într-un limbaj simplu, rafinat şi metaforic. Duioşia, graţia, blândeţea sunt sentimente transmise cu elevaţie sufletească. Fire imaginativă, Tincuţa Horonceanu Bernevic îi determină nu doar pe copii, ci şi pe adulţii receptivi, să viseze cu ochii deschişi. [Revista de cultură Ateneu, octombrie 2009 , Bacău, p. 7]




Copilăria

Copilăria e o ţară fermecată 
În care nu încape cuvântul „niciodată”. 
Lumina scoate sunete de clopoţei 
Atunci când se rătăceşte 
În glasul unor prichindei. 
Dimineţile aleargă prin roua de-argint 
Desculţe şi vesele ca nişte 
Vorbe de-alint. 
Copilăria e o ţară 
Din care pleci 
Atunci când stai încruntat 
Şi în care poţi să rămâi 
Doar cu un zâmbet minunat. 
Te poţi rătăci în nişte raze de soare 
Care îţi gâdilă faţa 
Atunci când la geam apare dimineaţa. 
În această ţară fermecată 
Bucuriile se leagă una de alta, să ştii, 
Şi se-ascund, totdeauna, 
În ochii cuminţi, de copii!

De unde vine primăvara?

Primăvara vine din pământ, 
Trebuie să mă credeţi 
Pe cuvânt! 
Firul subţire 
De ghiocel 
Sună din clopoţel 
Şi adună 
Toate razele de lumină 
La noi în grădină! 
Eu zic că primăvara vine 
Din ochii tăi 
Către mine! 
Şi îndreaptă spre stele 
Zboruri fragile 
De rândunele, 
Ia curcubeie de flori 
Şi le agaţă prin nori, 
Apoi pune lumină, 
Să ştii,
În ochii cuminţi de copii!

Pictură de Andra Iuliana Ciocârlan

Primul vis

Râde puiul când adoarme, 
Nu mai este supărat! 
Iar atunci când se trezeşte 
El îmi spune ce-a visat. 

Ştii, mămică, sus, din soare, 
Multe raze s-au desprins, 
Mă dădeam de-a dura-n iarbă 
Şi chiar Scooby Doo m-a prins!

Brotacul şi limonada

Un brotac, verde-smarald, 
Fiindcă îi era prea cald, 
Şi-ar fi vrut să fac-o baie, 
Îşi dorea un strop de ploaie. 

Soarele-i dogoritor 
Şi pe cer nu-i nici un nor, 
Prea departe este lacul! 
Tot orăcăia brotacul. 

Dar sub vie, e-o terasă, 
Trei pahare stau pe-o masă. 
Vrând mai bine să le vadă, 
A căzut în limonadă!