Dacă nu poți vorbi cu copiii tăi despre Dumnezeu, atunci vorbește cu Dumnezeu despre copiii tăi! (părintele Arsenie Boca)

duminică, 28 octombrie 2018

Lansare de carte

Vă invit marți, 6 noiembrie 2018, ora 17,00 la lansarea volumelor 
Anotimpul păpușilor (poezie)
Când totul era verde (roman)

la Complexul Muzeal "Iulian Antonescu", Bacău
str. 9 Mai, nr. 7
O seară dedicată literaturii! 


 



joi, 16 august 2018

Poem pentru Sorina





Sorina a plecat Acasă…

O mare de flori și lumânări a petrecut-o la plecare
Din Filocalii literele se topesc în cuvinte de tihnă,
Se așază poemele în trepte de lumină
Pentru cea care le-a dat viață,

De pe peretele bisericii ne privește apostolul Pavel
Sprijinindu-se în sabie,
Trecerea pe aici e vremelnică, ne spune,
Sorina a știut mereu acest lucru
Și cuvântul i-a fost blând și folositor

Rămânem o vreme 
Să ne purtăm unii altora poverile,
Larma zilei de august se stinge încet
Într-o rugăciune,
Cuvintele multe nu-și au rostul,
Sorina a plecat Acasă!


(In memoriam Sorina Munteanu - 07.07.1975 - 13.08.2018)



duminică, 5 august 2018

Când totul era verde, Editura Limes, 2018


"M-am născut pe 4 iulie 1938. Născută pe 4 iulie. În zodia racului. Pe atunci era o zi ca oricare alta. Pentru mine era ziua în care am ajuns să fiu o fărâmă de suflet care să schimbe ceva din istoria locului. Puțin. Infinit de puțin. Dar atât de important!
M-am născut într-o familie în care alți copii erau deja născuți. Eu doar repetam ceva ce părinții mei știau deja. Nu era emoția primului născut. Nici emoția primei fete născute. Părinții mei aveau și fete și băieți. Eu am fost totuși fata cea mai mică. Și nu m-am mulțumit cu acest titlu. Am vrut să cresc în ochii părinților și în ochii lumii. Am luat din lumina locului și am visat până dincolo de orizont.
Am făcut tot ceea ce trebuia să fac. Mi-am primit viața pe umeri ca pe un dar și l-am înmulțit. Am trecut prin viață firesc, simplu, așa cum treci prin ploaie sau prin vânt, fără să-mi feresc ochii, fără să-mi feresc inima. Mi-am înmulțit trăirile ascunzând o parte din dealul verde al Hemeieniului în sufletul meu, pentru totdeauna. L-am părăsit într-o zi, pentru a mă reîntoarce noaptea prin somn, ori de câte ori îmi va fi fost dor de pașii mei de copil într-o lume pe care am învățat-o din mers."

Pentru comenzi apăsați aici!




joi, 2 august 2018

Castelul fără vampiri/Bran/2018



Cu Tincuța în „Castelul cu povești”

 Scriitoarea băcăuană Tincuța Horonceanu Bernevic a participat la prima ediție a Concursului Național de Literatură pentru Copii și Adolescenți, organizat de Compania de Administrare a Domeniului Bran, cu o povestioară în sprințare și spirituale versuri, intitulată „Castelul fără vampiri”. Pentru care a obținut Marele Premiu, conferit de un exigent juriu de profesioniști. Năstrușnica ei istorioară  a apărut și în volumul „Castelul cu povești”  (reunind creațiile laureaților concursului), unul foarte reușit din punct de vedere grafic, aspect de care s-a ocupat, cu talent și dăruire, Silvia Mihăilescu.
Scrisul pentru copii nu este unul ușor, dar Tincuța a surmontat toate dificultățile, dând dovadă de fantezie și umor. Ea și-a imaginat un personaj, și anume pe vampirelul Mocotică, din al cărui monolog aflăm că micuțul e foarte trist, ducând o viață grea, în singurătate. Și asta numai din pricină că așa a fost desenat de un băiat fără talent, care l-a făcut „cam șui”, păros, cu un cap mare, și cu colți ieșiți în exterior. Numai că asta-i doar o imagine mincinoasă, el fiind, de fapt, o micuță făptură inofensivă- e murdar la gură, dar nu de sânge, ci de suc de sfeclă sau nectar (alimente sănătoase!). Mocotică se plânge că nu e „adevărat”, și caută cu disperare o fată talentată care să facă un alt desen, și să-l repare. Așa intră în scenă o fetiță chirurg, ea expunându-și părerile și planurile tot într-un monolog. Ea îl va transforma pe Mocotică într-un  nou personaj, unul cu înfățișare plăcută, semănând cu Tinker Bell, dar având și niște micuțe aripi străvezii. E un fel de „zânel”, arătare ciudățică, ambiguuă, și care ajunge în buzunarul unui băiețel. Pentru că, oricum, nu era decât un desen, vampirii neexistând în realitate.
Adoptând o formulă teatrală, dinamică, Tincuța Horonceanu Bernevic își cucerește cititorii cu această micuță și savuroasă poveste. În care e vorba despre puterea transfiguratoare a artei și poveștilor (din cele cu tâlc, cu învățăminte, cu morală), fiindcă nimeni nu crește frumos fără  basme și povești.
 Carmen Mihalache
 (Deșteptarea, iulie, 2018) 

joi, 27 iulie 2017

Violeta Savu despre Proză scurtă. Punct



Tincuța Horonceanu Bernevic a publicat, pânã în prezent, opt cãrți: „Vitrina în care dorm mirii“ (poezie), „Poezii pentru Tudorel“, „Zâmbește copilãrie! poezii pentru copii“, „Strigãtul ca o punte“ (poezie), „Cartea bunicilor mei“ (poezii pentru copii), „Copilul furnicã“ (prozã), „33 de poezii șoptite“ și volumul spre care ne vom îndrepta în continuare atenția: „Prozã scurtã. Punct“ (Ed. „eLiteratura“, București, 2016). Tincuța Horonceanu Bernevic, consacratã ca poetã, în ultima vreme uimește prin scrierile sale în prozã, demonstrând certe virtuți stilistice, povestirile sale impresioneazã atât prin originalitate, cât și prin diversitate. Elementele inedite genereazã autentice efecte de surprizã. Autoarea conduce foarte bine dialogurile, dar fire meditativã și interiorizatã, le întrerupe adesea lãsând sã respire dialogul interior. Descrierile din naturã ilustreazã potrivit trãirile personajelor: „Înserarea se lãsa ușor, ca o mãtase foșnitoare peste Lunca Tazlãului. Stelele se aprindeau timide pe cer, iar vântul adia rãcoros dinspre râu. Era o searã atât de romanticã! Ilaria simțea nevoia sã plângã. Sã se opreascã acolo, în mijlocul drumului, și sã plângã pânã când furtuna iscatã în pieptul ei de vestea cã picase admiterea avea sã se domoleascã.“ Fragmentul este desprins din povestirea „Oli Chiorul“. Oli Chiorul se numãrã printre personajele pitorești ce populeazã cartea. Dar poveștile de viațã au drept eroi și oameni obișnuiți, notabilã este credibilitatea lor. Fãrã a da impresia de eterogen, pentru cã narațiunea se face mereu pe un ton calm, volumul se caracterizeazã prin valențe duble: conține proze realiste, dar și nuvele fantastice (fantasticul are pondere mai mare). Întâmplãrile se succed logic, sunt coerente și au cursivitate. Fluențã au și povestirile suprarealiste, chiar și atunci când lucrurile parcã încep sã o ia razna și frizeazã absurdul. Deznodãmântul uneori este în cheie optimistã, alteori dimpotrivã, tragicul triumfã. La un ritm bun contribuie și umorul inteligent, ironia, uneori finã, alteori usturãtoare pânã la atingerea unor note sarcastice, cum se-ntâmplã în schița „La început a fost... iubirea“, care ilustreazã inechitatea de gen în viața de familie. Tincuța Horonceanu Bernevic se dovedește un fin psiholog, un transfer (sau furt?) de identitate este prezentat în „Cumpãrãm pãr“. Dar cele mai seducãtoare texte sunt acele povești ce se desfãșoarã în universuri paralele, în care magicul respirã prin toți porii. Epicã, enigmaticã, aflatã la granița dintre fantastic și sf, „Pãdurea de salcâmi“ este în esențã o superbã metaforã a iubirii. Elemente sf identificãm și în „Igor și moartea“, nuvelã oarecum afinã, prin oniricul sãu și nu numai, cu cea mai recentã carte a lui Dan Perșa, „Înapoi pe Solaris“. Într-un timp viitor, în „Igor și moartea“, telefoanele mobile sunt interzise, în romanul lui Dan Perșa se vorbește de o revoltã a tradiționaliștilor, care a stopat voit evoluția tehnologiei. Alte fragmente, cum ar fi și cele din „Taximetristul“, „Casa de cãrãmidã“ sau „Așa voi face!“ m-au dus cu gândul la proza minimalistã a Lydiei Davis, de care totuși Tincuța Bernevic se deosebește fundamental prin plusul de emoție. De o sensibilitate aparte sunt cele câteva discrete trimiteri la drama sa personalã, cea a pierderii copilului. „O zi de 1 iunie“ este istoria unei întâmlãri triste, dar luminozitãțile ce se strecoarã anuleazã orice accent melodramatic. Cititorul înțelege și rãmâne impresionat de durerea sfâșietoare relevatã. Sunt multe povestiri antologabile, dacã ar fi sã fac o selecție personalã m-aș opri la: „Vânzãtorul de mere“, „Cumpãrãm pãr“, „Pãdurea de salcâmi“, „Igor și moartea“, „O zi de 1 iunie“, „Zece pâini“, „Hormoniada“, „Nuielușa de alun“, „Omulețul din puzzle“, iar una dintre ele poate ar fi putut împrumuta cãrții un titlu mai inspirat pentru un foarte reușit volum de prozã scurtã. 

Violeta SAVU- Revista Ateneu, aprilie, 2017
http://ateneu.info/wp-content/uploads/at2017_04net.pdf

Poezii pentru copii ca tine

Editura Eurostampa, Timișoara, 2017


luni, 24 iulie 2017

Valeria Manta-Tăicuțu despre Proză scurtă. Punct



Puteți comanda cărțile mele aici!

Punct și de la capăt - Valeria Manta-Tăicuțu (Revista Plumb, nr 6, iunie 2017)

După câteva cărți pentru copii, bine primite de public, dar și de criticii literari ai momentului (dovadă, în acest sens, fiind nenumăratele premii decernate de organizatorii unor festivaluri importante), T i n c u ț a H o r o n c e a n u Bernevic scoate un volum de proză scurtă, interesant prin conținut și prin tehnicile narative abordate. În general, autoarea băcăuană se situează într-o perspectivă fals-subiectivă, apelând la un narator care poate fi un tânăr în vizită la muzeu („T+I=Love”), o fată obișnuită, pe care un gest făcut din sărăcie o transformă în starletă („Cumpărăm păr”), o mamă cu copil bolnav de leucemie („O zi de 1 Iunie”) ș.a.m.d., adică oameni obișnuiți, care trec prin secvențe decupate dintr-o existență cenușie, cu orizont limitat. Personajele, în bună parte învinși de necazuri, trăind într-un spațiu închis, bolnavi (la minte și la trup), funcționari mărunți, tineri la început de carieră, cupluri încă nesudate, tinere cu aspirații modeste, se mișcă de parcă altcineva le-ar dicta mișcările, resemnate, incapabile de revoltă, fiecare având ceva din structura „omului de la lumânări”, care „Lucrează ca o furnică într-un mușuroi invizibil. Fără comentarii, fără explicații!” (pag. 108). În câteva schițe, perspectiva este obiectivă („Igor și moartea”, „Hormoniada”, „Mica oloagă” etc.), deși mărcile subiectivității există în compasiunea ghicită a autoarei pentru cei aflați în suferință, pe patul de boală ori de moarte. Nu s-ar putea spune că Tincuța Horonceanu Bernevic este o scriitoare sentimentală, amatoare de exaltări ori lamentații; dimpotrivă, avem de-a face cu o prozatoare care pare să-și fi găsit deja propriul stil, capabilă să construiască un discurs narativ curățat de balast, în care mai important este ceea ce se comunică, nu fraza forjată. Proza scurtă propusă spre lectură pornește, în general, de la un gest banal – un drum cu autobuzul, o plimbare prin parc, o vizită la muzeu, o excursie în pădure, întoarcerea de la serviciu, rutina zilnică a unei gospodine sau a unui slujbaș mărunt prin instituții fără importanță, pentru ca, în mod surprinzător, să se producă o ruptură în real, astfel că cititorul se vede pus în situația de a pătrunde, când se așteaptă mai puțin, în fantastic. Igor, din povestirea deja citată, are o boală incurabilă: prin vis, intră într-o altă realitate, călătorește - și rămâne – în viitor, singurul loc unde se poate vindeca; în „Zece pâini”, Șofran călătorește din viață spre moarte și înapoi; tânăra din „Vânzătorul de mere” începe să vadă enorm și să simtă monstruos, exacerbarea simțurilor (are vedenii și auzenii) plecând de la un gest banal, dar încărcat de semnificații. Tincuța Horonceanu Bernevic experimentează atât proza de tip realist, cât și proza fantastică ori pe cea cu tentă umoristică („Lică”, „Cerceii fermecați”, „Nuielușa de alun”); ea poate scrie, deopotrivă, foaia de temperatură a unui bolnav sau o tabletă comică, poate construi, cu aceeași siguranță în tăietura frazei, o situație dramatică sau una cu semnificații mito-poetice. Indiferent de vârstă, sex ori stare socială, personajele din „Proză scurtă. Punct” sunt în stare să evadeze, prin vis, prin joc, ori numai cu gândul, din realitatea imediată într-un loc imaginar, întotdeauna mai bun decât lumea în care trăiesc. Tânăra din „Omulețul din puzzle”, măcinată de singurătate, nu-și împietrește sufletul, nu-și plânge de milă, nu caută soluții spectaculoase de salvare. Când trece pragul unei librării - și o face des – este ca și când ar începe să construiască alt univers, plin de grădini care pleacă de pe cartoane colorate și prind viață în chip miraculos: „N-am mai reușit să fac omulețul la loc. Mi-a rămas doar grădina de trandafiri din fața blocului, pe care o îngrijesc cu drag. Trandafirii înfloresc de câte ori le spun: Bună dimineața! Vecinii nu vor ști niciodată că sunt trandafiri din puzzle!” (pag. 136). Tincuța Horonceanu Bernevic se află la începutul carierei de prozatoare și, după cum o demonstrează schițele/ povestirile din „Proză scurtă. Punct”, ea va scrie în continuare, abordând, probabil, și specii epice de mai mari dimensiuni (nuvelă, chiar și roman), pentru că are tot ce-i trebuie: spirit de observație, o mare capacitate de analiză și sinteză, bun-gust și, nu în ultimul rând, talent.

Tincuța Horonceanu Bernevic: Proză scurtă. Punct , eLiteratura, 2016

https://usrbacau.ro/wp-content/uploads/2017/06/Nr.-6-iunie-2017_Layout-1.pdf-2-15.pdf

marți, 27 iunie 2017

Anotimpul păpușilor, Editura Singur, 2017


...ca un harbuz copt
port în mine zahărul ploilor
mă pitesc în coşul căruţei
vocea ţiganului îmi vinde fraţii mei verzi
dacă vei da doi bănuţi pentru mine
îţi voi îmbrăca inima
în aroma de harbuz tânăr
şi poate te vei îndrăgosti de mine
măcar toamna
când plesneşte coaja de atâta iubire
 


Cartea din colet. Colecția de păpuși a Tincuței


Cartea poetei Tincuța Horonceanu Bernevic, „Anotimpul păpușilor” (Ed. „Singur”, Târgoviște), mai ales prin lirica de dragoste și prin caracterul meditativ/introspectiv, se situează în prelungirea anteriorului volum, „Strigătul ca o punte”, dar cu un discurs mai amplu și mai precis; tristețea se păstrează, dar e mai puțin apăsătoare, mai resemnată. În continuare, poeta este preocupată de probleme grave (moarte, viață, durere, spaimă existențială), îmbogățite și chiar potențate prin tema copilăriei. Sunt evocate jocuri formative și o panoplie de întâlniri definitorii: figura bunicului, a mamei, a tatălui dispărut de tânăr. Pe coperta a IV-a a cărții, Ștefan-Doru Dăncuș afirmă că poeta „ni se descoperă [...] preocupată de sine”. L-aș contrazice un pic: chiar dacă în marea lor majoritate cele peste optzeci de poezii incluse în volum sunt reflexive, în opinia mea epicentrul lor nu este „eul”. De multe ori când poeta spune „eu”, o face dând glas unei păpuși. O păpușă care poate avea sau nu aceeași identitate cu autoarea. Nu în toate cazurile păpușa este un alter ego; uneori e doar simbolul legăturii pierdute cu o lume dispărută (cea a copilăriei) sau a regretului că lumea s-a dezumanizat, s-a abrutizat, s-a eliberat de propria fragilitate, anihilând astfel spiritul curat. 
Temele și motivele sunt prepondrent de factură romantică și simbolistă: lună, stele, nori, ochi, ploaie, soare, înger, pasăre, oglindă, vis, anotimp, toamnă, iarnă, copac, zăpadă, lumină, denumiri de diferite fructe și, bineînțeles, păpușă. Ele funcționează însă foarte bine, așa cum observa pertinent și Ștefan-Doru Dăncuș, în „intervențiile de tip modernist”. Câteva texte – „Și Noe a luat în arca sa câte o pereche”, „Lover boy”, „Autobuzul femeilor”, exclusiv (post)moderniste – pot fi incluse lejer în orice antologie de poezie (post)douămiistă. În remarcabilul poem „Picioare de lemn”, se glisează spre intertextualism; ineluctabil, gândul ne duce la microromanul Aglajei Veterany „De ce fierbe copilul în mămăligă”. Subliniem însă că prin recursul autobiografic, discursul poetei își păstrează prospețimea și autenticitatea.
O altă trăsătură modernă a poeziilor din acest volum este bogata lor imagistică, cititorul având ocazia de a fi spectatorul unor tablouri de tip impresionist sau suprarealist, uneori în optimizată combinație: „prin perdele de dantelă croșetată/ploaia părea o joacă/din burta-i cenușie scuipa pepeni”. Angoasa este mai ușor de suportat datorită unor inserții de fină (auto)ironie: „erau niște păpuși de treabă/nu se ocupau de politică/numai când se întuneca de ploaie/îl pomeneau pe Dumnezeu/cel mult de două- trei ori”. Legătura cu divinitatea este prezentată cu finețe, referințele biblice se insinuează cu discreție, dar ceea ce-i formidabil este că li se păstrează astfel forța simbolului. Iată spre exemplu cum într-un autoportret, „Femeia (la patruzeci de ani)”, un text cu nuanțe feministe, întâlnim o trimitere subtilă la cămașa lui Iisus: „femeia/de patruzeci de ani așteaptă/cântecul lunii pline/pe masa din bucătărie/și toarce timpul/din ochii iubitului/ca pe o cămașă/dintr-o singură bucată”. Sinceritatea e o altă trăsătură esențială. Duioasele&splendidele poezii de dragoste sunt de o frapantă naturalețe: „Bărbatul pe care-l iubesc/e un cais/crescut lângă o bătaie prelungă de clopot/când înflorește/își înfășoară grădina pe tâmple/decupând miresme/în care mă ghemuiesc/ca-ntr-un joc neinventat”.
Cele mai puternice motive ale cărții mi s-au părut umbra și păpușa, ele alternând sau coexistând. Sunt poeme care-și găsesc continuitatea într-unul succesiv. În „Candoare” („Eu sunt o păpușă de lemn/crestată dintr-o creangă subțire de alun/am venit pe lume/într-o după-amiază senină/să-ți țin de urât/încap în palmele tale și știu când/de emoție/degetul tău cel mic mă strânge de mijloc/ca și cum s-ar fi îndrăgostit de mine/eu sunt doar o păpușă de lemn/dar visez la ziua când/voi vedea pe chipul tău/o tresărire de dragoste”), facem cunoștință cu drama păpușii de lemn, un amalgam de nostalgie, puritate și delicatețe. Drama se îmbogățește de înțelesuri în poemul de pe pagina următoare, „Umbră îndrăgostită”.
Un sens al cărții este acela de a atrage atenția că o păpușă (alter ego al autoarei, metaforă a oricărei femei sau, extinzând, a oricărei ființe) poate „căpăta viață”, poate fi însuflețită numai și numai dăruindu-i dragoste.
Nu doar datorită filonului postromantic, influențelor simboliste și imaginarului bogat aș apropia discursul liric al Tincuței Horonceanu-Bernevic de cel al laureatei Premiului Nobel Gabriela Mistral, ci mai ales pentru că poezia celor două se aseamănă în sensibilitatea mesajelor. Citind „Anotimpul păpușilor”, am călătorit parcă în alt timp, un timp în care era mai multă pace, lumină și visare. Deși sunt reflectate și amintiri triste, stări de temere sau chiar de panică, dintr-un „anotimp” al „înstrăinărilor”, majoritatea poeziilor de aici au capacitatea de a împrăștia în aer mireasma aromată și binecuvântată a pâinii de casă scoase proaspăt din cuptor. 

Violeta Savu 

https://violetabluemoon.blogspot.com/2017/11/cartea-din-colet.html?m=1



marți, 17 ianuarie 2017

Literatură pentru copii - Copilul furnică


Copilul Furnică, o poveste printre poveşti de Violeta Savu

Copilul furnică - o carte fabuloasă scrisă de Tincuţa Horonceanu Bernevic
Povestea Copilului Furnică m-a dus la un moment dat cu gândul la povestea „Regina albinelor” (Fraţii Grimm), în care dacă-mi aduc bine aminte, apare la un moment dat, o crăiasă a furnicilor. În plus, acţiunile ambelor poveşti respectă principiul „bine faci, bine găseşti”. Alice din Ţara Minunilor bea dintr-o sticluţă şi se micşorează sau gustă dintr-un cozonac şi dimensiunile ei se măresc. Când se afla în trupul de furnică, băieţelul Alikan dacă tuşeşte devine din ce în ce mai mare, ajungând la dimensiuni impresionabile. Însă întreaga istorie a lui Alikan poate fi citită şi în cheie simbolică, un cititor matur se va lăsa impresionat de dramatismul inclus în conţinut. Întâmplările prin care trece personajul principal pot fi transpunerile din visele avute în stările febrile cât timp a zăcut. Începând cu vizita eroului în cimitir şi înţepăturile furnicilor bătăuşe, totul ar putea fi doar un vis. De aceea consider că ar fi interesantă şi o evaluare a textului din perspectivă suprarealistă. Metamorfoza şi visele zbuciumate m-au dus cu gândul la Kafka. Dar în principal, cartea se adresează copiiilor şi poate fi citită ca un roman de aventuri.

Din punct de vedere al tehnicii literare, Tincuţa Horonceanu Bernevic construieşte foarte bine povestea, existând o interferenţă continuă între planul real şi cel imaginar. Ca modalitate artistică, foloseşte ingenios personificarea şi hiperbola. Un mijloc prin care rezolvă conflictul între bine şi rău este antiteza. Răul este întruchipat de prinţesa Yarinda, regina furnicilor-cameleon. Algun reprezintă binele şi frumosul, având totodată şi un caracter sacru. Intriga poliţistă pigmentată de umorul inteligent şi ironia fină determină desfăşurarea acţiunii într-un ritm alert. Dar registrele sunt schimbate cu măiestrie şi paginile antrenante sunt succedate de fragmente încărcate de lirism. [...]
În esenţă, am sentimentul că povestea „Copilul-furnică” ar fi fost şi pe placul lui G. Călinescu care afirma: „A ieşi din lectură cu stimă sporită pentru om, acesta este secretul marilor lecturi pentru tineret”. Din punctul meu de vedere, „Copilul-furnică” este o carte fascinantă şi am convingerea că îşi va câştiga mulţi admiratori în rândul cititorilor de toate vârstele.

(fragmente dintr-un comentariu mai amplu, publicat în Revista Ateneu, noiembrie decembrie 2013., p. 6) 
http://violetabluemoon.blogspot.ro/2013/12/copilul-furnica-o-poveste-printre.html 

Copilul furnică în presă

 http://iulianaroca.ro/2016/11/16/gaudeamus-pentru-copii/


Pentru comenzi: editura eLiteratura, tel. 021 260 012; 

 0722 156 408  

sau  info@ epublishers.info

sâmbătă, 7 ianuarie 2017

Torturi de iarnă

Ceva dulce pe masa de sărbători

Tort Trio ciocolate cu ornamente de ciocolată

Torturi Diplomat cu ornamente din marțipan

Rulade Diplomat


Frunze din marțipan

Crăciunițe din marțipan

Fulgi de zăpadă

Ornamente de sezon

Fulgi și flori