Dacă nu poți vorbi cu copiii tăi despre Dumnezeu, atunci vorbește cu Dumnezeu despre copiii tăi! (părintele Arsenie Boca)

marți, 29 mai 2012

Un dar pentru mama!



Astăzi am ales o stea
Chiar pentru mămica mea,
Ceru-i plin de pulberi fine
Cu sclipiri adânci, divine,
Am ales una mai mică,
Pui de stea, zâmbind peltică!
Mama-i bună, iubitoare,
Merita o stea mai mare!
Sunt atât de multe sus,
Ea s-a bucurat nespus
Că steluţa, darul ei,
Am ascuns-o-n ochii mei!

 foto: http://www.astronomy.info.com.ro/2008/05/canopus/

vineri, 18 mai 2012

Cântec pentru copilul tău


 
Vino puf de păpădie
Când zefirul lin adie
Și mi-l mângâie ușor
Alintat pe obrăjor,
Ca să doarmă somn curat
Doar de stele legănat.
Din tăria lor cerească
Dă-i putere ca să crească,
Snopi de raze de la sori,
Dă-i lumină-n ochișori,
Clinchet lin de clopoțel
Pune-n glasul subțirel,
Și din rouă și scântei
Împletește-i papucei
Ca să-i poarte pașii mici
Și să-i facă mai voinici,
Și să râdă și să crească,
Relele să-l ocolească.
Dormi pui mic de om cuminte,
Îngerii să te alinte!
Lună plină și bălaie
Hai, strecoară-te-n odaie,
Cu lumina ta de sus,
Ca să-l vezi cum doarme dus!

 
 Foto: http://www.psihologiacopilului.ro/wp-content/uploads/Beblus-dormind.jpg

luni, 7 mai 2012

Concursul internaţional de poezie şi eseu Toamnă Bacoviană - 131 de ani


Consiliul Judeţean Bacău,

Primăria Municipiului Bacău,

Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Bacău,

Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău

 

anunţă desfăşurarea Concursului Internaţional de Poezie şi Eseu

Toamnă Bacoviană - 131 de ani

Ediţia a-II-a,

Bacău, 19-21 septembrie, 2012

Regulamentul concursului

1. Sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate şi nepremiate la alte concursuri literare, redactate cu diacritice, font times new roman, 12, la un rând, tipărite în 3 exemplare.
 2. Concursul se adresează tinerilor din România şi diaspora, care nu au debutat editorial şi nu  au împlinit 35 de ani.
3. Lucrările se vor trimite până la data de 1 septembrie 2012 pe adresa: usrbacau@yahoo.com (două fişiere separate, lucrările şi cv) sau, prin poştă, la

Uniunea Scriitorilor din România
Filiala Bacău
Str. 9 Mai Nr. 7
Cod 600037
Loc. Bacău
Jud. Bacău
cu specificarea pe plic „Pentru concursul Toamnă Bacoviană”.
4. Lucrările, semnate cu moto, vor fi însoţite de un plic sigilat, pe care se va trece acelaşi moto, şi care va conţine numele şi prenumele autorului, locul şi data naşterii, activitatea literară (dacă este cazul), adresa completă, numărul de telefon şi eventual, adresa electronică.
5. Fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concurs cu minimum 5 şi maximum 10 poezii, şi/sau cu un eseu de maxim 10 pagini, cu referire la viaţa şi opera poetului George Bacovia.
6. Laureaţii vor fi anunţaţi în timp util pentru a fi prezenţi la festivitatea de premiere care va avea loc la Centrul  de  Cultură „George Apostu”  Bacău, în data de 21 septembrie 2012.
7. Organizatorii asigură cazarea laureaţilor şi o masă. 
8. Juriul concursului va fi alcătuit din scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
9. Membrii juriului nu mai pot schimba ulterior ordinea rezultată în urma jurizării.
10. Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda următoarele premii, la poezie:

         • Premiul I - 500 lei
         • Premiul al II lea - 300 lei
         • Premiul al III lea - 150 lei
         • 3 mențiuni – 50 lei fiecare

Pentru eseu vor fi acordate următoarele premii: 

• Premiul I - 500 lei
         • Premiul II - 300 lei
         • Premiul III - 150 lei

Vor fi acordate şi premii ale unor reviste literare.

Relaţii suplimentare se pot obţine la, tel. 0234-523808 dl. Calistrat Costin

Directorul concursului,
Vicepreşedintele CSJ, Bacău,
Dumitru Brăneanu