Mă-nchid în iarnă ca într-o hibernare adâncă
descui uşile potopului şi mama
îmi leagănă piatra funerară pe care a crescut romaniţa
desculţă te urmez prin vis
paşii tăi sunt două cornete de îngheţată
pe care le ţin cuminte în mâini şi nu-ndrăznesc să le gust
secera lunii mă priveşte ca un căţel latră aurore boreale
muşcă sandalele în care am făcut paşi de vals
la braţul tău
din întuneric vin frunze de iederă
ne otrăvesc emoţiile
seara face ordine în dulap
spune lucrurilor pe nume
şi aşteaptă să ne îndoim de jumătăţile de măsură
mă îmbrac în sărutul tău ca într-o piele
care se regenerează în timpul eclipsei
nasturi cusuţi pe inimi amintesc cum plonjăm
în ploile de noiembrie
rămân ca o cicatrice pe zidul vechi
aripi de cărămidă
îmi acoperă sânii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu