Frica înnodată ca un nor de pleoapă
argintărie necurăţată din care nu mai mănâncă nimeni
aluatul dospit e inima pe care o auzi ticăind fără încetare
lumea aceasta e un balon de săpun
odă înălţată rochiilor vaporoase
din care furnicile îşi croiesc
cărări pe care umblă ziua în căutarea fericirii
oamenii fac schimb de capete femeile cu bărbaţii babele cu copiii
fiecare vrea ce-i al altuia
se vor plictisi într-o zi când nimeni nu-i va mai recunoaşte
trag clopotele
pământul tuşeşte supărat
pe bătăturile paşilor făcuţi inutil
tu cu mine în braţe călătorim pe un singur bilet
fără să ştim că noaptea
ne lipeşte mărgele pe ochi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu