De când erai copilă, Preasfântă Cuvioasă,
Ai dus o viață dreaptă în părinteasca-ți casă.
Tu, vrednică mlădiță din neamul credincios,
Simțeai ca pe-o mireasmă chemarea lui Hristos
Și dorul tău din suflet creștea prin rugăciune,
Prin postul plin de râvnă și multe fapte bune.
Părinții tăi, în inimi, lumin-aveau mereu
Și au sădit în tine credința-n Dumnezeu!
Văzând în jur săracii că n-au de îmbrăcat
Ai strâns din casă haine, pe toți i-ai bucurat!
Tu ai uitat de tine în inima ta mare
Și ai rămas senină când ai primit mustrare.
Născută-n Epivata, la Marea Marmara,
Ai moștenit avere, dar viața fără ea,
Tu ai ales, Preasfântă, să ți-o petreci atunci
Și să asculți cuminte de Sfintele Porunci!
Și-ai împărțit la oameni întreaga ta avere,
Și-n sufletul tău, astfel, ai căpătat putere
Ce-a fost mereu făclie, dumnezeiescul glas,
Căci în pustia mare și-adâncă te-ai retras.
Iar truda ta da roade. Și nevoința ta
Au dus-o în cer îngeri spre a te lăuda,
Căci sufletul tău mare, mărgăritar sfios,
L-ai închinat din vremea prunciei, lui Hristos!
Și către cei ce-așteaptă degrabă ajutor,
Răniți, bătrâni și singuri, uitații din popor
Tu te apleci cu milă și-i sprijini ne-ncetat,
Și-i aperi cu tărie, tu, crin înrourat!
Și văduvele-n tine, nădejde și scăpare
Găsesc Preacuvioasă, și cinste, și-ndreptare!
Iar asupriții sorții primesc acum povață
Să-și ducă-ntru credință nădejdea lor de viață.
Tu, Sfântă Parascheva, de suflet ziditoare
Plăcută lui Hristos și mult folositoare!
Te bucură de slava lui Dumnezeu preasfânt
Și de curata viață ce-ai dus-o pe pământ!
Preacuvioasă maică ne ocrotește iară
Și grijă ai de oameni și de întreaga țară,
Creștinii te slăvesc în dreapta lor credință,
Și slavă îți aduc, și cânt de biruință!
Minunile făcute de tine pe pământ
Ne scot din întuneric, ne duc în Raiul sfânt.
Cu harul tău de-a pururi alături fii de noi!
Fii pavăză în toate, ne scapă de nevoi!
În mijlocul mulțimii, făclie de credință,
Dă-mi mie sănătate, să scap de neputință!
Mă luminează-n toate, fii raza mea de soare,
Tu, maică Parascheva, cea mult folositoare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu