Bowtech, restartul de care ai nevoie!

Marius CHELARU – Edituri moldave, autori moldavi

Tincuţa Horonceanu Bernevic, Anotimpul păpuşilor, cuvînt pe coperta a patra de Ştefan Doru Dăncuş, Editura Singur, Tîrgovişte, 2017, 108 p.

Este prima dată cînd am în faţă un volum al autoarei care locuieşte în Bacău; de fapt nu ştiu nu ştiu dacă mai are şi altele. Acest antimp al păpuşilor dezvăluie cititorului o autoare al cărei univers călătoreşte între azi, în care este „umbră îndrăgostită” şi ştie că „dragostea nu se trufeşte” şi miriştile copilăriei, acel illo tempore al fiecăruia dintre noi în care „aromele îmbracă pereţii” şi lumea musteşte de puteri magice, între un ieri dominat de prezenţa mamei şi un prezent cu greve ale „bugetarilor supăraţi pe guvern”, cîinilor vagabonzi dar şi al împlinirii în şi prin iubire. Totul într-un decor care degajă intimitate… ca într-o casă de păpuşi.

Dar, în toate acestea, se poate bucura nespus de minunea care este o panseluţă de toamnă, de care „te poţi îndrăgosti”, scrie Tincuţa Horonceanu Bernevic, o autoare sensibilă, care îmbrăţişează „limba română[…]/ ca pe o rudă”.

Să vedem ce va fi după anotimpul păpuşilor, care ne dă speranţe să aşteptăm, cu un scurt poem, Acasă: „Acasă e un spaţiu atît de mic/ în care se poate ghemui un singur cuvînt/ uneori silabele se îmbrăţişează strîns/  ca să-i poată face loc unei lacrimi/ acasă e un loc lîngă inimă/ în care nu încape nici o deşertăciune/ icoanele tac în noi/ şi tăcerile au miros de tămîie”.

(Convorbiri literare)

Adrian Dinu RACHIERU – Un trio băcăuan

Tincuţa Horonceanu Bernevic – „un custode învelit într-o lacrimă”

Cerînd un răgaz (prelungit excesiv, observăm) „pe malul tăcerii”, Victor Munteanu ne asigura, în pofida peisajului colcăitor, că „o epidemie de linişte a lovit poezia locală”. Bineînţeles, nu are dreptate, chiar dacă „petarda liniştii răsună în cer”. În plus, dacă „jucăuşul” Calistrat Costin se ascunde expunîndu-şi „măştile”, iar Victor Munteanu se destăinuie, d-na Tincuţa Horonceanu Bernevic se repliază în matca melancoliei, anunţîndu-ne solemn: „sufletul/ alunecă în migrenele toamnei”. Poeta, „un custode învelit într-o lacrimă” (v. Eu sînt) este chiar referent la Casa memorială „G. Bacovia”, membră a USR, colecţionară de premii etc. Umblînd desculţă prin vise, „cu urme de copilărie”, va scrie, inevitabil, şi pentru cei mici. Copilul-furnică (2013), de pildă, depănînd povestea lui Alikan, ne îndeamnă să devenim mai buni, avînd şi puterea de a ierta. Şi în Strigătul ca o punte (Rovimed Publishers, 2010) va recunoaşte, cu suavitate imaginativă, alungînd pulsiunile întunecate: „îmi caut copilăria/ pe clapele unui pian părăsit”. Dacă, în astfel de cazuri, rulînd o viziune ingenuă, îşi repertoriază trăirile, ea nu desfăşoară, observăm, o dicţie energică, dar nici nu cade în langoare discursivă, fie că îşi contemplă, cu detaşare, destinul, fie că dă dovadă de gesturi „caritabile”. Astfel, în prima ipostază, desenul imagistic, deşi cu timbru îngîndurat, surdinizează angoasele: „Îmi ţin respiraţia/ intru în cuşca/ unde cuvintele aşteaptă flămînde/ sînt un îmblînzitor de vocale/ condamnat la o mască/ de înger bun” (v. Destin). În cealaltă împrejurare, chiar ferecîndu-şi strigătul, va mărturisi: „Îmi vindec ultimii paşi/ pene de înger/ şoptesc în vitralii/ degetele cîntă la pian/ iubitului meu de ceaţă/ o sonată a lunii/ doar lacrima se prelinge/ pe drumul/ prăbuşit în aplauze” (v. Caritate). Sau în acest splendid Reqviem, aşteptînd, cu „sufletul ruginit în ploaie”, întîlnirea, lansînd strigătul-punte: „Groparul îmi adună oasele/ şi tace/ în lume e frig/ cerul din mine s-a topit/ şi te strig”. Dacă „demoni ascunşi/ cauterizează dureri”, poeta, într-un moment euforizant, nu va ezita să se mărturisească: „Îmi şuieră primăvara în sînge/ ca o limbă de clopot/ însetată de-un pahar cu tărie” (v. Primăvară on-line). De regulă, răceala versului maschează clocotul afectelor; cenzurarea lor întreţine o adoraţie castă, precum în acest Exerciţiu, în care mîinile „desenează inimi/ restartează iubiri/ cu un pocnet din degete”. Rămîne strigătul, mereu invocat, „ca o punte/ pe care ţi-e frică să treci”; ceea ce ar confirma, însă, neîmplinirea: „zideşti o seară de dragoste/ ca pe o zodie în care/ n-ai să te naşti niciodată”. Dacă un poet „e un grăunte de nisip”, risipindu-şi tinereţea „între două cuvinte”, tot el „adună cuvintele lumii/ Şi le aşază pe buzele îndrăgostiţilor” (v. Despre frumuseţe). Ceea ce, desigur, ar pune sub semnul întrebării o altă destăinuire, improbabilă: „tînjesc după o dimineaţă/ în care să-mi încui sufletul/ într-un seif”.

Poetă de mare sensibilitate, fragilizîndu-şi trăirile, învăţînd strigătul-punte, „înnodînd nopţile”, aşteptînd galopul cailor albi, Tincuţa Horonceanu Bernevic, recidivînd după o lungă pauză lirică (Vitrina în care dorm mirii apărea tocmai în 2002!), merită a fi urmărită. Ceea ce ne propunem, motivaţi de această „întîmpinare” întîrziată, aşezată sub acolada unui alt decupaj, meritînd a fi citat drept încheiere: „Pe braţele mele cresc păduri/ în care vom intra/ fără să privim înapoi”.

http://convorbiri-literare.ro/?p=3136

Ziua Culturii Naționale - 15 ianuarie 2019

Când totul era verde

 Când totul era verde, Editura Limes, 2018, Cluj Napoca

Viscolul

Boboteaza

Eu zic să-i lăsăm așa, neinfluențați!

Ideea de a scrie pe această temă mi-a venit citind pe net despre Cum poți influența un copil ca să citească.

Ideea în sine m-a iritat ușor, recunosc. Fără să vreau mi-au venit în minte condițiile în care citeam în copilărie, furișată, fugind de o treabă oarecare din curte, atrăgându-mi eticheta de leneșă, pitită în podul casei, mâncând doar merele care erau la îndemână și lungind timpul în care trebuia să cobor la masă. Ascunsă sub căruța plină de covoare de dus la spălat, la Tazlău, numai să pot rămâne singură cu cărțile începute. O copilărie doldora de povești, de amintiri năstrușnice.

Nu stătea nimeni pe lângă mine să mă ademenească la citit cu ciocolată (?), bani, promisiuni de excursii. Nu-mi făcea nimeni poze când terminam de citit cartea, oricare ar fi fost ea. Cititul era numai treaba mea. O treabă deloc productivă pentru familie. Nu aveam atâtea cărți pe câte mi-aș fi dorit. Așa încât una dintre cele mai frumoase amintiri este cea în care am primit un sac cu cărți pentru copii de la verii mei, profesorii Ion și Elena Sandu, care se mutau la oraș și, având copii mai mari, au renunțat la câteva zeci de titluri din literatura pentru copii. Un cărțoi gros de povești a fraților Grimm a fost Biblia copilăriei mele. Nu le-am spus niciodată că gestul lor mărinimos mi-a schimbat viața. Eu învățam bine. Și m-am gândit că ei mi-au dăruit acele cărți pentru că eu le-am meritat. Puteau să le ofere altora. Dar m-au ales pe mine!

Și acum, când aud cum să-i mai influențăm, și să-i scărpinăm între coarne ca să silabisească vreun rând din Harap Alb, îmi vine să arunc cu cartea după voi! Eu zic să-i lăsăm așa, neinfluențați. Nu le mai cumpărați atâta tehnologie și vor avea curiozitatea să deschidă o carte! Iar când se vor refugia într-un colț, cu o poveste în mână, spuneți-le că au de făcut curat în cameră. Nu le dați timp de citit! Spuneți-le că cititul e pentru oameni deștepți. Vor fura din timpul de joacă și vor citi! Se vor îndrăgosti de cărți și vă vor cere să mergeți la bibliotecă. Sau la librărie.

Nu le dați bani ca să citească o carte! Vor crede că v-au făcut un serviciu. Dintotdeauna lucrurile interzise sunt mai atrăgătoare. Nu le cumpărați zeci de titluri atractive pe care le vor șuta prin casă!  Puneți-i la treabă, pe măsura vârstei și a puterilor, și veți avea copii echilibrați și fericiți care vor ajunge adulți responsabili. Adunați câteva cărți într-un colț de bibliotecă și spuneți-le că nu au voie să le citească. Că sunt prea mici, că la anul, că nu-i cazul acum, că nu sunt pentru ei. Orice. Cert e că vor face pe naiba-n patru și le vor citi pe ascuns. Spre mirarea tuturor. Nu-i lăudați excesiv dacă sunt cititori pasionați. Lăsați-i să creadă că e normal.

Purtați-vă firesc! Citiți și voi, dragi părinți! Oferiți exemple vii! Și dacă din întâmplare aveți copii pasionați de citit, nu sunați la 112, nu cereți o anchetă de televiziune, nu așteptați vreo comisie pe la ușă și nici nu o numiți miracol! Purtați-vă normal! Și lăsați-i să înflorească în liniște!

Iată coperta unei cărți citite și răscitite, Biblia copilăriei mele. Mulțumesc, tanti Nuța, mulțumesc, Nela!

Fulg de nea

Vine Moș Nicolae!