Tincuţa Horonceanu Bernevic, Anotimpul păpuşilor, cuvînt pe coperta a patra de Ştefan Doru Dăncuş, Editura Singur, Tîrgovişte, 2017, 108 p.
Este prima dată cînd am în faţă un volum al autoarei care locuieşte în Bacău; de fapt nu ştiu nu ştiu dacă mai are şi altele. Acest antimp al păpuşilor dezvăluie cititorului o autoare al cărei univers călătoreşte între azi, în care este „umbră îndrăgostită” şi ştie că „dragostea nu se trufeşte” şi miriştile copilăriei, acel illo tempore al fiecăruia dintre noi în care „aromele îmbracă pereţii” şi lumea musteşte de puteri magice, între un ieri dominat de prezenţa mamei şi un prezent cu greve ale „bugetarilor supăraţi pe guvern”, cîinilor vagabonzi dar şi al împlinirii în şi prin iubire. Totul într-un decor care degajă intimitate… ca într-o casă de păpuşi.
Dar, în toate acestea, se poate bucura nespus de minunea care este o panseluţă de toamnă, de care „te poţi îndrăgosti”, scrie Tincuţa Horonceanu Bernevic, o autoare sensibilă, care îmbrăţişează „limba română[…]/ ca pe o rudă”.
Să vedem ce va fi după anotimpul păpuşilor, care ne dă speranţe să aşteptăm, cu un scurt poem, Acasă: „Acasă e un spaţiu atît de mic/ în care se poate ghemui un singur cuvînt/ uneori silabele se îmbrăţişează strîns/ ca să-i poată face loc unei lacrimi/ acasă e un loc lîngă inimă/ în care nu încape nici o deşertăciune/ icoanele tac în noi/ şi tăcerile au miros de tămîie”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu