Eu zic să-i lăsăm așa, neinfluențați!

Ideea de a scrie pe această temă mi-a venit citind pe net despre Cum poți influența un copil ca să citească.

Ideea în sine m-a iritat ușor, recunosc. Fără să vreau mi-au venit în minte condițiile în care citeam în copilărie, furișată, fugind de o treabă oarecare din curte, atrăgându-mi eticheta de leneșă, pitită în podul casei, mâncând doar merele care erau la îndemână și lungind timpul în care trebuia să cobor la masă. Ascunsă sub căruța plină de covoare de dus la spălat, la Tazlău, numai să pot rămâne singură cu cărțile începute. O copilărie doldora de povești, de amintiri năstrușnice.

Nu stătea nimeni pe lângă mine să mă ademenească la citit cu ciocolată (?), bani, promisiuni de excursii. Nu-mi făcea nimeni poze când terminam de citit cartea, oricare ar fi fost ea. Cititul era numai treaba mea. O treabă deloc productivă pentru familie. Nu aveam atâtea cărți pe câte mi-aș fi dorit. Așa încât una dintre cele mai frumoase amintiri este cea în care am primit un sac cu cărți pentru copii de la verii mei, profesorii Ion și Elena Sandu, care se mutau la oraș și, având copii mai mari, au renunțat la câteva zeci de titluri din literatura pentru copii. Un cărțoi gros de povești a fraților Grimm a fost Biblia copilăriei mele. Nu le-am spus niciodată că gestul lor mărinimos mi-a schimbat viața. Eu învățam bine. Și m-am gândit că ei mi-au dăruit acele cărți pentru că eu le-am meritat. Puteau să le ofere altora. Dar m-au ales pe mine!

Și acum, când aud cum să-i mai influențăm, și să-i scărpinăm între coarne ca să silabisească vreun rând din Harap Alb, îmi vine să arunc cu cartea după voi! Eu zic să-i lăsăm așa, neinfluențați. Nu le mai cumpărați atâta tehnologie și vor avea curiozitatea să deschidă o carte! Iar când se vor refugia într-un colț, cu o poveste în mână, spuneți-le că au de făcut curat în cameră. Nu le dați timp de citit! Spuneți-le că cititul e pentru oameni deștepți. Vor fura din timpul de joacă și vor citi! Se vor îndrăgosti de cărți și vă vor cere să mergeți la bibliotecă. Sau la librărie.

Nu le dați bani ca să citească o carte! Vor crede că v-au făcut un serviciu. Dintotdeauna lucrurile interzise sunt mai atrăgătoare. Nu le cumpărați zeci de titluri atractive pe care le vor șuta prin casă!  Puneți-i la treabă, pe măsura vârstei și a puterilor, și veți avea copii echilibrați și fericiți care vor ajunge adulți responsabili. Adunați câteva cărți într-un colț de bibliotecă și spuneți-le că nu au voie să le citească. Că sunt prea mici, că la anul, că nu-i cazul acum, că nu sunt pentru ei. Orice. Cert e că vor face pe naiba-n patru și le vor citi pe ascuns. Spre mirarea tuturor. Nu-i lăudați excesiv dacă sunt cititori pasionați. Lăsați-i să creadă că e normal.

Purtați-vă firesc! Citiți și voi, dragi părinți! Oferiți exemple vii! Și dacă din întâmplare aveți copii pasionați de citit, nu sunați la 112, nu cereți o anchetă de televiziune, nu așteptați vreo comisie pe la ușă și nici nu o numiți miracol! Purtați-vă normal! Și lăsați-i să înflorească în liniște!

Iată coperta unei cărți citite și răscitite, Biblia copilăriei mele. Mulțumesc, tanti Nuța, mulțumesc, Nela!