Dintr-o rază de lumină
Strecurată în grădină
Printr-un nor ca de clăbuc,
Pe o frunză de la nuc,
S-a ivit aşa, deodată,
O făptură minunată!
Mi s-a prezentat: Sunt zână!
Şi mi-a-ntins aşa o mână,
O mânuţă mititică,
N-am putut s-o strâng, de frică!
Era chiar o zână vie,
Nu era o jucărie,
Avea aripi străvezii,
Cum se spune-n poezii!
Şi zâmbea, era frumoasă,
Şi am vrut s-o iau acasă!
Însă, n-a putut să vină
C-avea grijă de grădină!
foto: https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEj-CfAuKlLy5E1a7wLoMpBFGC0_9J9I9UKZmmEI-DnkUAtqX4EF675gcI_BjFt-GYAyzAgn9kfzgzi7-NKtE6kCnx2B5QZZmyV1O9V7MSjLPODq4gfTsiQdpBH0ji1bGHM7PbX2T5jiRjA/s1600/Un-cuvant-plin-de-iubire.jpg
Frumos si delicat narat...nu stiu cum faci(probabil esti tu insati o zana),ca reusesti sa ne transpui de fiecare data. Reusesti a ne trimite in lumea miraculoasa a povestilor si uitam pentru cateva clipe bune de cea a realului...
RăspundețiȘtergereMulţumesc. Eu ce să mai spun? Femeile oricum sunt zâne, măcar o parte din viaţă :))
RăspundețiȘtergereO altă parte sunt zmeoaice :))
Ce poezie frumoasa!
RăspundețiȘtergereAceasta poezie te duce departe...pe taramuri nestiute .....minunat!
Bravo!