Doi omuleţi de zăpadă

Doi omuleţi de zăpadă

S-au văzut astă iarnă pe stradă

Şi chiar dacă era ger cumplit,

Inima lor câte-un pic s-a topit.

Şi-amintesc cum s-au privit timp de o săptămână,

Apoi, chiar de Crăciun,

S-au ţinut prima dată de mână.

Ea avea nasturi roşii, de sticlă,

Iar el, fularul pus la gât de o bunică.

Au rămas împreună în parc

La prima ninsoare

Şi şi-au povestit câte-n lună şi-n soare.

Nu mai era nimeni pe stradă.

Doar un corb bătrân se oprise să-i vadă.

Şi, mirat că mai există iubire,

A tăcut mâlc

Şi a zburat cât mai sus,

Fără oprire.

Doi omuleţi de zăpadă

Au căzut de acord

Că iubirea lor

Putea să trăiască

Numai la Polul Nord!

 foto: https://blogger.googleusercontent.com/img/b/R29vZ2xl/AVvXsEhlqyn-m8wOsc1al8zkJWGhuB9jOnDkvuR2orlvn4gqgFjADJ2urwedJCKInLQMkAF41qZ2RJ68Rbj0mdP_LfKKNQ5ykr2N7PgNYYLn1b9am20HudArz6V95HL7U7dwuziJC41og_cOhrnV/s1600/1t5slf.jpg