Puiul de viscol

 

Suflă Viscolul cel Mare!

Dintr-o singură suflare

Țese flori de promoroacă,

Pune gheață pe băltoacă,

Cercuri de argint pe creste.

Iar apoi, ca-ntr-o poveste,

Face țurțuri la fereastră!

Suflă pe la ușa noastră

Și adună în nămeți,

Măturoaie și lopeți

Ce fac pân’ departe, hăt,

O potecă prin omăt!

 

 

Pui de Viscol vrea și el

Să ne sufle-n geam nițel,

Să ne sperie un pic,

Dar tot suflă și… nimic!

Hai, mai tare! îl zorește

Viscolul Bătrân. Sporește!

Obrăjorii ți-i înfoaie,

Scoate ger din ei, văpaie!

Mai încearcă Pui de Frig,

Nu te zgribuli covrig!

Pui de Viscol a suflat

Și apoi s-a rușinat,

Că, de-atâta viscolit,

S-a pus iarăși pe tușit.

A-ncercat, doar ați văzut

C-a suflat cât a putut!

Și acum, înfofolit,

Bea un ceai, că a răcit!

 

Spune Viscolul Bătrân

Du-te-n casă, eu rămân!

Că mai am de dimineață

Stoluri mici de flori de gheață

Și-un nor mare argintat

Plin cu fire de brodat!

 

Peste crengi, peste grădină,

Adun fulgii de lumină

Și îi spulber, ca o boare

De argint, peste răzoare!

Dacă vrei s-ajungi cândva

Mare Viscol, nu uita:

Cu răbdare, chibzuit,

Pune-te pe viscolit!