Lumea lui Tudor

                                 

Dincolo de uşile albe

Lumea era o minge de plastilină

Pe care Tudor o ţinea în mâinile mici

Şi-i dădea formă de inimă

Când era supărat îşi lipea lumea de obraz

Şi-i asculta ticăitul inimii

Spunând că acesta este ceasornicul lui Dumnezeu

Lumina curgea în el prin perfuzii albe ca firele de lună

Într-o zi Tudor a uitat să mai râdă

Apoi s-a făcut noapte şi râsul s-a transformat în pasăre

A întins mâna şi a hrănit pasărea din palmă

N-a putut s-o ajungă din urmă

Ţin în mâini o minge de plastilină

Şi ştiu că dacă-i dau formă de inimă

Ea va începe să bată ca un ceasornic

Luându-se la întrecere cu inima mea.

(Strigătul ca o punte, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2010)