Eu zic să-i lăsăm așa, neinfluențați!

Ideea de a scrie pe această temă mi-a venit citind pe net despre Cum poți influența un copil ca să citească.

Ideea în sine m-a iritat ușor, recunosc. Fără să vreau mi-au venit în minte condițiile în care citeam în copilărie, furișată, fugind de o treabă oarecare din curte, atrăgându-mi eticheta de leneșă, pitită în podul casei, mâncând doar merele care erau la îndemână și lungind timpul în care trebuia să cobor la masă. Ascunsă sub căruța plină de covoare de dus la spălat, la Tazlău, numai să pot rămâne singură cu cărțile începute. O copilărie doldora de povești, de amintiri năstrușnice.

Nu stătea nimeni pe lângă mine să mă ademenească la citit cu ciocolată (?), bani, promisiuni de excursii. Nu-mi făcea nimeni poze când terminam de citit cartea, oricare ar fi fost ea. Cititul era numai treaba mea. O treabă deloc productivă pentru familie. Nu aveam atâtea cărți pe câte mi-aș fi dorit. Așa încât una dintre cele mai frumoase amintiri este cea în care am primit un sac cu cărți pentru copii de la verii mei, profesorii Ion și Elena Sandu, care se mutau la oraș și, având copii mai mari, au renunțat la câteva zeci de titluri din literatura pentru copii. Un cărțoi gros de povești a fraților Grimm a fost Biblia copilăriei mele. Nu le-am spus niciodată că gestul lor mărinimos mi-a schimbat viața. Eu învățam bine. Și m-am gândit că ei mi-au dăruit acele cărți pentru că eu le-am meritat. Puteau să le ofere altora. Dar m-au ales pe mine!

Și acum, când aud cum să-i mai influențăm, și să-i scărpinăm între coarne ca să silabisească vreun rând din Harap Alb, îmi vine să arunc cu cartea după voi! Eu zic să-i lăsăm așa, neinfluențați. Nu le mai cumpărați atâta tehnologie și vor avea curiozitatea să deschidă o carte! Iar când se vor refugia într-un colț, cu o poveste în mână, spuneți-le că au de făcut curat în cameră. Nu le dați timp de citit! Spuneți-le că cititul e pentru oameni deștepți. Vor fura din timpul de joacă și vor citi! Se vor îndrăgosti de cărți și vă vor cere să mergeți la bibliotecă. Sau la librărie.

Nu le dați bani ca să citească o carte! Vor crede că v-au făcut un serviciu. Dintotdeauna lucrurile interzise sunt mai atrăgătoare. Nu le cumpărați zeci de titluri atractive pe care le vor șuta prin casă!  Puneți-i la treabă, pe măsura vârstei și a puterilor, și veți avea copii echilibrați și fericiți care vor ajunge adulți responsabili. Adunați câteva cărți într-un colț de bibliotecă și spuneți-le că nu au voie să le citească. Că sunt prea mici, că la anul, că nu-i cazul acum, că nu sunt pentru ei. Orice. Cert e că vor face pe naiba-n patru și le vor citi pe ascuns. Spre mirarea tuturor. Nu-i lăudați excesiv dacă sunt cititori pasionați. Lăsați-i să creadă că e normal.

Purtați-vă firesc! Citiți și voi, dragi părinți! Oferiți exemple vii! Și dacă din întâmplare aveți copii pasionați de citit, nu sunați la 112, nu cereți o anchetă de televiziune, nu așteptați vreo comisie pe la ușă și nici nu o numiți miracol! Purtați-vă normal! Și lăsați-i să înflorească în liniște!

Iată coperta unei cărți citite și răscitite, Biblia copilăriei mele. Mulțumesc, tanti Nuța, mulțumesc, Nela!

Fulg de nea

Vine Moș Nicolae!

Lansare de carte

Vă invit marți, 6 noiembrie 2018, ora 17,00 la lansarea volumelor 

Anotimpul păpușilor (poezie)

Când totul era verde (roman)

la Complexul Muzeal "Iulian Antonescu", Bacău

str. 9 Mai, nr. 7

O seară dedicată literaturii! 

 

Poți comanda cartea!

Poem pentru Sorina

Sorina a plecat Acasă…

O mare de flori și lumânări a petrecut-o la plecare

Din Filocalii literele se topesc în cuvinte de tihnă,

Se așază poemele în trepte de lumină

Pentru cea care le-a dat viață,

De pe peretele bisericii ne privește apostolul Pavel

Sprijinindu-se în sabie,

Trecerea pe aici e vremelnică, ne spune,

Sorina a știut mereu acest lucru

Și cuvântul i-a fost blând și folositor

Rămânem o vreme 

Să ne purtăm unii altora poverile,

Larma zilei de august se stinge încet

Într-o rugăciune,

Cuvintele multe nu-și au rostul,

Sorina a plecat Acasă!

(In memoriam Sorina Munteanu - 07.07.1975 - 13.08.2018)

Când totul era verde, Editura Limes, 2018

"M-am născut pe 4 iulie 1938. Născută pe 4 iulie. În zodia racului. Pe atunci era o zi ca oricare alta. Pentru mine era ziua în care am ajuns să fiu o fărâmă de suflet care să schimbe ceva din istoria locului. Puțin. Infinit de puțin. Dar atât de important!

M-am născut într-o familie în care alți copii erau deja născuți. Eu doar repetam ceva ce părinții mei știau deja. Nu era emoția primului născut. Nici emoția primei fete născute. Părinții mei aveau și fete și băieți. Eu am fost totuși fata cea mai mică. Și nu m-am mulțumit cu acest titlu. Am vrut să cresc în ochii părinților și în ochii lumii. Am luat din lumina locului și am visat până dincolo de orizont.

Am făcut tot ceea ce trebuia să fac. Mi-am primit viața pe umeri ca pe un dar și l-am înmulțit. Am trecut prin viață firesc, simplu, așa cum treci prin ploaie sau prin vânt, fără să-mi feresc ochii, fără să-mi feresc inima. Mi-am înmulțit trăirile ascunzând o parte din dealul verde al Hemeieniului în sufletul meu, pentru totdeauna. L-am părăsit într-o zi, pentru a mă reîntoarce noaptea prin somn, ori de câte ori îmi va fi fost dor de pașii mei de copil într-o lume pe care am învățat-o din mers."

 

Pentru comenzi apăsați aici!

Castelul fără vampiri/Bran/2018

Cu Tincuța în „Castelul cu povești”

 Scriitoarea băcăuană Tincuța Horonceanu Bernevic a participat la prima ediție a Concursului Național de Literatură pentru Copii și Adolescenți, organizat de Compania de Administrare a Domeniului Bran, cu o povestioară în sprințare și spirituale versuri, intitulată „Castelul fără vampiri”. Pentru care a obținut Marele Premiu, conferit de un exigent juriu de profesioniști. Năstrușnica ei istorioară  a apărut și în volumul „Castelul cu povești”  (reunind creațiile laureaților concursului), unul foarte reușit din punct de vedere grafic, aspect de care s-a ocupat, cu talent și dăruire, Silvia Mihăilescu.

Scrisul pentru copii nu este unul ușor, dar Tincuța a surmontat toate dificultățile, dând dovadă de fantezie și umor. Ea și-a imaginat un personaj, și anume pe vampirelul Mocotică, din al cărui monolog aflăm că micuțul e foarte trist, ducând o viață grea, în singurătate. Și asta numai din pricină că așa a fost desenat de un băiat fără talent, care l-a făcut „cam șui”, păros, cu un cap mare, și cu colți ieșiți în exterior. Numai că asta-i doar o imagine mincinoasă, el fiind, de fapt, o micuță făptură inofensivă- e murdar la gură, dar nu de sânge, ci de suc de sfeclă sau nectar (alimente sănătoase!). Mocotică se plânge că nu e „adevărat”, și caută cu disperare o fată talentată care să facă un alt desen, și să-l repare. Așa intră în scenă o fetiță chirurg, ea expunându-și părerile și planurile tot într-un monolog. Ea îl va transforma pe Mocotică într-un  nou personaj, unul cu înfățișare plăcută, semănând cu Tinker Bell, dar având și niște micuțe aripi străvezii. E un fel de „zânel”, arătare ciudățică, ambiguuă, și care ajunge în buzunarul unui băiețel. Pentru că, oricum, nu era decât un desen, vampirii neexistând în realitate.

Adoptând o formulă teatrală, dinamică, Tincuța Horonceanu Bernevic își cucerește cititorii cu această micuță și savuroasă poveste. În care e vorba despre puterea transfiguratoare a artei și poveștilor (din cele cu tâlc, cu învățăminte, cu morală), fiindcă nimeni nu crește frumos fără  basme și povești.

 Carmen Mihalache
 (Deșteptarea, iulie, 2018) 

Violeta Savu despre Proză scurtă. Punct

Comandați aici!

Tincuța Horonceanu Bernevic a publicat, pânã în prezent, opt cãrți: „Vitrina în care dorm mirii“ (poezie), „Poezii pentru Tudorel“, „Zâmbește copilãrie! poezii pentru copii“, „Strigãtul ca o punte“ (poezie), „Cartea bunicilor mei“ (poezii pentru copii), „Copilul furnicã“ (prozã), „33 de poezii șoptite“ și volumul spre care ne vom îndrepta în continuare atenția: „Prozã scurtã. Punct“ (Ed. „eLiteratura“, București, 2016). Tincuța Horonceanu Bernevic, consacratã ca poetã, în ultima vreme uimește prin scrierile sale în prozã, demonstrând certe virtuți stilistice, povestirile sale impresioneazã atât prin originalitate, cât și prin diversitate. Elementele inedite genereazã autentice efecte de surprizã. Autoarea conduce foarte bine dialogurile, dar fire meditativã și interiorizatã, le întrerupe adesea lãsând sã respire dialogul interior. Descrierile din naturã ilustreazã potrivit trãirile personajelor: „Înserarea se lãsa ușor, ca o mãtase foșnitoare peste Lunca Tazlãului. Stelele se aprindeau timide pe cer, iar vântul adia rãcoros dinspre râu. Era o searã atât de romanticã! Ilaria simțea nevoia sã plângã. Sã se opreascã acolo, în mijlocul drumului, și sã plângã pânã când furtuna iscatã în pieptul ei de vestea cã picase admiterea avea sã se domoleascã.“ Fragmentul este desprins din povestirea „Oli Chiorul“. Oli Chiorul se numãrã printre personajele pitorești ce populeazã cartea. Dar poveștile de viațã au drept eroi și oameni obișnuiți, notabilã este credibilitatea lor. Fãrã a da impresia de eterogen, pentru cã narațiunea se face mereu pe un ton calm, volumul se caracterizeazã prin valențe duble: conține proze realiste, dar și nuvele fantastice (fantasticul are pondere mai mare). Întâmplãrile se succed logic, sunt coerente și au cursivitate. Fluențã au și povestirile suprarealiste, chiar și atunci când lucrurile parcã încep sã o ia razna și frizeazã absurdul. Deznodãmântul uneori este în cheie optimistã, alteori dimpotrivã, tragicul triumfã. La un ritm bun contribuie și umorul inteligent, ironia, uneori finã, alteori usturãtoare pânã la atingerea unor note sarcastice, cum se-ntâmplã în schița „La început a fost... iubirea“, care ilustreazã inechitatea de gen în viața de familie. Tincuța Horonceanu Bernevic se dovedește un fin psiholog, un transfer (sau furt?) de identitate este prezentat în „Cumpãrãm pãr“. Dar cele mai seducãtoare texte sunt acele povești ce se desfãșoarã în universuri paralele, în care magicul respirã prin toți porii. Epicã, enigmaticã, aflatã la granița dintre fantastic și sf, „Pãdurea de salcâmi“ este în esențã o superbã metaforã a iubirii. Elemente sf identificãm și în „Igor și moartea“, nuvelã oarecum afinã, prin oniricul sãu și nu numai, cu cea mai recentã carte a lui Dan Perșa, „Înapoi pe Solaris“. Într-un timp viitor, în „Igor și moartea“, telefoanele mobile sunt interzise, în romanul lui Dan Perșa se vorbește de o revoltã a tradiționaliștilor, care a stopat voit evoluția tehnologiei. Alte fragmente, cum ar fi și cele din „Taximetristul“, „Casa de cãrãmidã“ sau „Așa voi face!“ m-au dus cu gândul la proza minimalistã a Lydiei Davis, de care totuși Tincuța Bernevic se deosebește fundamental prin plusul de emoție. De o sensibilitate aparte sunt cele câteva discrete trimiteri la drama sa personalã, cea a pierderii copilului. „O zi de 1 iunie“ este istoria unei întâmlãri triste, dar luminozitãțile ce se strecoarã anuleazã orice accent melodramatic. Cititorul înțelege și rãmâne impresionat de durerea sfâșietoare relevatã. Sunt multe povestiri antologabile, dacã ar fi sã fac o selecție personalã m-aș opri la: „Vânzãtorul de mere“, „Cumpãrãm pãr“, „Pãdurea de salcâmi“, „Igor și moartea“, „O zi de 1 iunie“, „Zece pâini“, „Hormoniada“, „Nuielușa de alun“, „Omulețul din puzzle“, iar una dintre ele poate ar fi putut împrumuta cãrții un titlu mai inspirat pentru un foarte reușit volum de prozã scurtã. 

Violeta SAVU- Revista Ateneu, aprilie, 2017

http://ateneu.info/wp-content/uploads/at2017_04net.pdf

Poezii pentru copii ca tine

Editura Eurostampa, Timișoara, 2017

Valeria Manta-Tăicuțu despre Proză scurtă. Punct

Puteți comanda cărțile mele aici!

Punct și de la capăt - Valeria Manta-Tăicuțu (Revista Plumb, nr 6, iunie 2017)

După câteva cărți pentru copii, bine primite de public, dar și de criticii literari ai momentului (dovadă, în acest sens, fiind nenumăratele premii decernate de organizatorii unor festivaluri importante), T i n c u ț a H o r o n c e a n u Bernevic scoate un volum de proză scurtă, interesant prin conținut și prin tehnicile narative abordate. În general, autoarea băcăuană se situează într-o perspectivă fals-subiectivă, apelând la un narator care poate fi un tânăr în vizită la muzeu („T+I=Love”), o fată obișnuită, pe care un gest făcut din sărăcie o transformă în starletă („Cumpărăm păr”), o mamă cu copil bolnav de leucemie („O zi de 1 Iunie”) ș.a.m.d., adică oameni obișnuiți, care trec prin secvențe decupate dintr-o existență cenușie, cu orizont limitat. Personajele, în bună parte învinși de necazuri, trăind într-un spațiu închis, bolnavi (la minte și la trup), funcționari mărunți, tineri la început de carieră, cupluri încă nesudate, tinere cu aspirații modeste, se mișcă de parcă altcineva le-ar dicta mișcările, resemnate, incapabile de revoltă, fiecare având ceva din structura „omului de la lumânări”, care „Lucrează ca o furnică într-un mușuroi invizibil. Fără comentarii, fără explicații!” (pag. 108). În câteva schițe, perspectiva este obiectivă („Igor și moartea”, „Hormoniada”, „Mica oloagă” etc.), deși mărcile subiectivității există în compasiunea ghicită a autoarei pentru cei aflați în suferință, pe patul de boală ori de moarte. Nu s-ar putea spune că Tincuța Horonceanu Bernevic este o scriitoare sentimentală, amatoare de exaltări ori lamentații; dimpotrivă, avem de-a face cu o prozatoare care pare să-și fi găsit deja propriul stil, capabilă să construiască un discurs narativ curățat de balast, în care mai important este ceea ce se comunică, nu fraza forjată. Proza scurtă propusă spre lectură pornește, în general, de la un gest banal – un drum cu autobuzul, o plimbare prin parc, o vizită la muzeu, o excursie în pădure, întoarcerea de la serviciu, rutina zilnică a unei gospodine sau a unui slujbaș mărunt prin instituții fără importanță, pentru ca, în mod surprinzător, să se producă o ruptură în real, astfel că cititorul se vede pus în situația de a pătrunde, când se așteaptă mai puțin, în fantastic. Igor, din povestirea deja citată, are o boală incurabilă: prin vis, intră într-o altă realitate, călătorește - și rămâne – în viitor, singurul loc unde se poate vindeca; în „Zece pâini”, Șofran călătorește din viață spre moarte și înapoi; tânăra din „Vânzătorul de mere” începe să vadă enorm și să simtă monstruos, exacerbarea simțurilor (are vedenii și auzenii) plecând de la un gest banal, dar încărcat de semnificații. Tincuța Horonceanu Bernevic experimentează atât proza de tip realist, cât și proza fantastică ori pe cea cu tentă umoristică („Lică”, „Cerceii fermecați”, „Nuielușa de alun”); ea poate scrie, deopotrivă, foaia de temperatură a unui bolnav sau o tabletă comică, poate construi, cu aceeași siguranță în tăietura frazei, o situație dramatică sau una cu semnificații mito-poetice. Indiferent de vârstă, sex ori stare socială, personajele din „Proză scurtă. Punct” sunt în stare să evadeze, prin vis, prin joc, ori numai cu gândul, din realitatea imediată într-un loc imaginar, întotdeauna mai bun decât lumea în care trăiesc. Tânăra din „Omulețul din puzzle”, măcinată de singurătate, nu-și împietrește sufletul, nu-și plânge de milă, nu caută soluții spectaculoase de salvare. Când trece pragul unei librării - și o face des – este ca și când ar începe să construiască alt univers, plin de grădini care pleacă de pe cartoane colorate și prind viață în chip miraculos: „N-am mai reușit să fac omulețul la loc. Mi-a rămas doar grădina de trandafiri din fața blocului, pe care o îngrijesc cu drag. Trandafirii înfloresc de câte ori le spun: Bună dimineața! Vecinii nu vor ști niciodată că sunt trandafiri din puzzle!” (pag. 136). Tincuța Horonceanu Bernevic se află la începutul carierei de prozatoare și, după cum o demonstrează schițele/ povestirile din „Proză scurtă. Punct”, ea va scrie în continuare, abordând, probabil, și specii epice de mai mari dimensiuni (nuvelă, chiar și roman), pentru că are tot ce-i trebuie: spirit de observație, o mare capacitate de analiză și sinteză, bun-gust și, nu în ultimul rând, talent.

Tincuța Horonceanu Bernevic: Proză scurtă. Punct , eLiteratura, 2016

https://usrbacau.ro/wp-content/uploads/2017/06/Nr.-6-iunie-2017_Layout-1.pdf-2-15.pdf